Atracţia gravitaţională este una dintre cele mai importante forţe care actionează asupra corpurilor de pe suprafaţa Terrei şi efectele sale au implicaţii în aproape toate fenomenele care se petrec aici. Ca o curiozitate, dacă atracţia gravitaţională ar fi cu puţin mai mică sau mai mare, corpul uman ar păstra foarte puţin din forma pe care o are acum. De asemenea, la 6G (de sase ori cât trebuie să suporte în mod normal organismul), o persoană ce cântăreste 82 kg va avea 610 kg.
Chiar dacă noi, oamenii „normali” ne-am obişnuit cu efectele sale, există şi persoane care datorită profesiei trebuie să sufere foarte mult din cauza ei. Aceştia sunt luptătorii de pe avioanele de vânătoare. Din cauza vitezei şi a virajelor strânse pe care uneori sunt nevoiţi să le execute, corpul lor este supus la forţe de până la 6G. La astfel de forţe, organismul multora dintre ei nu mai rezistă şi se produce fenomenul de sincopă. Acesta constă în pierderea cunoştinţei datorită faptului că, din cauza forţelor centrifuge sângele se deplasează masiv în partea inferioară a corpului, iar creierul rămâne neirigat. Sincopa se manifestă printr-o succesiune de disfunctionalităti:
- pierderea vederii periferice
- efectul de tunel (câmpul vizual se îngustează treptat până devine extrem de îngust)
- pierderea capacităţii de a distinge culorile
- zona gri, sau pierderea cunoştinşei.
Rezistenţa naturală a organismului este în medie de 3,5G. Cu alte cuvinte, o persoană poate face faţă, în medie, la forţe de acest nivel. De fapt cele mai moderne montaign-russe pot crea forţe de până la 4G. În aceste condiţii nu ar trebui să ne facem probleme, însă pentru piloţi e un adevărat pericol să execuţi o manevră prea strânsă şi să ajungi aproape pe nesimţite la 7,8 chiar 9G. De cele mai multe ori rezultatul este prăbuşirea.
Vă propun în continuare să vedem care sunt descoperirile în acest domeniu.
La început, militarii americani au descoperit cu surprindere că o persoană de gen feminin rezistă cu mult mai usor la astfel de solicitări şi s-a crezut că va fi un punct de cotitură, numai că nu a fost aşa. Adevărul s-a demonstrat mai târziu şi explicaţia este că persoanele mai puţin înalte, care au o distanţă mai mica între inimă, ochi şi creier, au şi o circulaţie mai bună a sângelui în momentele extreme. De asemenea, o musculatură dezvoltată a corpului contribuie din plin la sănătatea circulaţiei, cu excepţia să nu fie exagerată. Cu cât cantitatea de muşchi e mai mare, e mai mare şi necesarul de sânge, iar inima este supusă la eforturi prea mari. Paradoxul este că pentru a deveni pilot de vânătoare în SUA nu trebuie să treci decât un test medical simplu care vizează în principal inima şi ochii. În Germania, pretendenţii la un loc în celebrul Luftwaffe au de trecut un test minuţios care include şi testarea toleranţei naturale (care trebuie să fie peste 3,5G).
O altă curiozitate ar fi faptul că piloţii ruşi susţin că nu au avut niciodată sincope de acest fel în timpul zborului.
Datorită tuturor acestor probleme s-au pus în practică o serie de măsuri menite să reducă sau chiar să elimine riscul sincopei G. Printre cele mai elementare metode este aceea de respiraţie controlată. Când execută manevre periculoase, piloţii trebuie să reducã ritmul respirator încercând în acelaşi timp să încordeze muşchii din partea inferioară a corpului. Acest exerciţiu previne deplasarea masivă a sângelui spre părţile inferioare. De asemenea, tot în această ordine de idei s-a creat un costum presurizat, care la forţe ce depăşesc 6G exercită o presiune ridicată asupra aceloraşi părti inferioare, împiedicând dilatarea vaselor de sânge. O formă perfecţionată a unui astfel de costum, croit dupã fizionomia fiecarui pilot (corpul este scanat cu raze LASER) poate oferi protecţie până la 12G. Ca o completare, se foloseşte şi o mască de oxigen pentru a regla ritmul respirator.
Până aici toate problemele se referă strict la pilot şi s-a crezut multă vreme că limitele avioanelor de vânătoare sunt impuse de fapt de limitele organismului uman. Iată că ştiinţa nu se dă batută si există alte soluţii, controversate ce-i drept, care duc limitele mult mai departe.
O primă idee ar fi aceea a unui avion care nu se prăbuşeşte. Controlat bineînţeles de un computer, acesta poate sesiza când avionul riscă să se prăbuşească şi, dacă pilotul este în sincopă, preia comanda aparatului şi redresează traiectoria. Numai că piloţii nu agreează astfel de corecţii fiindcă susţin că le-ar putea pune în pericol viaţa în timpul unei lupte, îngrădindu-le libertatea de mişcare. Totuşi, sisteme performante care determină pe baza undelor cerebrale momentul când pilotul nu mai este capabil să redreseze avionul reduc riscurile unor „confuzii”.
O altă soluţie ar fi o poziţie „verticală” a pilotului în timpul zborului. De altfel aceasta este soluţia pentru astronauţi. Numai că astronauţii nu au nevoie de un câmp vizual prea mare, pe când piloţii nu pot lupta fără o vizibilitate excelentă. Se încearcă totuşi ca informaţiile despre mediul exterior să fie preluate de calculator, iar pilotul să piloteze „orbeşte” privind monitoarele. De asemenea, o altă provocare este avionul pilotat prin forţa gândului, iar toate aceste idei conduc la una singură: avionul pilotat prin telecomandă. Cu alte cuvinte, un avion fără pilot, comandat prin satelit, de cineva de la sol. Avantajele ar fi că avionul va fi mult mai usor, ar putea executa viraje strânse până la 20G, ar putea avea forme care să le permită invizibilitatea radar. Există deja avioane de recunoaştere care întrunesc aceste calităţi, numai că lucrurile se complică puţin referitor la avioanele de vânătoare. Piloţii refuză să fie închişi în birouri şi să lupte „prin corespondenţă”.
Un alt aspect ar fi faptul că o maşină, un computer, ar fi pusă în poziţia de a acţiona armele. Problema, oarecum filozofică, este aceea dacă ar trebui să permitem unei maşini să ia decizii cu privire la viaţa unui om. Acesta ar fi un pas uriaş, iar ideea este că nu ştim dacă spre bine sau spre rău. Războaiele viitorului s-ar putea duce între maşini, iar numărul victimelor „nevinovate” ar putea fi extrem de mare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu