Adevarata Cleopatra


Se spune ca regina Cleopatra a fost una dintre cele mai serioase amenintari la adresa vestitului imperiu roman, o adevarata performanta pentru o femeie a acelor vremuri. Performanta - neperformanta, ideea este ca imaginea reginei-zeita a fost gresit perceputa de-a lungul timpului. Aceasta eroare s-a datorat faptului ca toate informatiile referitoare la Cleopatra proveneau din izvoare grecesti sau latine.

Cele doua popoare nu o prea sufereau pe regina egiptenilor, asa ca indoiala asupra datelor furnizate de istoricii europeni s-a dovedit justificata in 1820, odata cu descifrarea hieroglifelor de pe peretii piramidelor si ai altor monumente din Egipt. Istoricii contemporani sunt de parere ca acestea sunt informatiile cele mai apropiate de adevar.

Cercetatorii se luptau, si se mai lupta inca, cu imaginea de femeie „usoara” si cu tot arsenalul de „legende” care circulau referitor la apetitul sexual al acesteia.

Cleopatra era primul din cei trei copii al lui Ptolemeu al XII-lea, conducatorul Alexandriei (stramosii ei au fost de fapt greci). S-a nascut in anul 69 i.e.n. si era descendenta a lui Alexandru Cel Mare, primul stramos regal al Egiptului. A fost educata de tatal ei pentru a fi un bun conducator si se spune ca cunostea 9 limbi.

Din punct de vedere genetic ea era descendenta unui lung sir de incesturi.

Aceasta "traditie" era imprumutata de la faraoni si reprezenta un mod de a proteja „puritatea” sangelui familiei. Tatal Cleopatrei era casatorit, se crede, cu sora lui si chiar daca copii nascuti din astfel de casatorii au de obicei un grad redus de inteligenta, se pare ca in cazul acesta genele s-au combinat intr-un mod fericit.

La 18 ani a ajuns sa fie pusa pe tronul Alexandriei, insa exista unele banuieli ca acest lucru era temporar pana cand fratele ei, la acea vreme de 10 ani, urma sa fie de incredere pentru o astfel de raspundere. Istoricii romani si greci au descris-o ca pe o tanara rasfatata si frivola, insa izvoarele egiptene sustin ca era un adevarat lider - a dat un decret deosebit de important in perioada unei secete pentru a asigura alimentatia tuturor egiptenilor pe perioada de criza. Unul dintre proiectele ambitioase la care se gandea era sa cucereasca teritoriile care au apartinut Egiptului in perioada de glorie. Mai mult se pare ca ea a realizat faptul ca poporul o considera inca o adoptiva. Pentru a elimina acest dezavantaj a trecut la religia egipteana iar prima aparitie publica a fost un adevarat spectacol. La cateva luni de la preluarea tronului Cleopatra s-a aratat publicului ca o adevarata zeita si nu oricare: Isis, „mama” tuturor egiptenilor.

Dincolo de modul eficient in care isi facea propaganda, se pare ca conducea de una singura, numai ca fratii au detronat-o curand si a fost nevoita sa se refugieze in desert. Desfasurarea viitoare a faptelor a fost totusi favorabila Cleopatrei: rascoalele antiromane l-au determinat pe Iulius Cezar sa vina in Alexandria, iar eroina noastra a decis ca este cel mai bun prilej pentru a-si recapata puterea. Ea s-a strecurat pana la imparat infasurata intr-un covor.

Cezar avea 52 de ani, era casatorit, invatat, manifesta atractie deosebita pentru femei si unii istorici chiar il numesc afemeiat. Gurile rele spun ca aceasta a fost una dintre cauzele pentru care, barbat fiind, a cazut in farmecele Cleopatrei. Totusi, in realitate se pare ca nu a fost chiar asa.

Despre frumusetea Cleopatrei, toate izvoarele spun ca nu era o femeie rapitor de frumoasa si nu te cucerea de la inceput. Avantajul ei era ca avea un mod de a fi care se manifesta ca un magnet pentru cei din jur. Se mai stie si faptul ca avea nasul putin cam mare, lucru care inlatura si el ideea ca frumusetea a fost cea care l-a cucerit pe Cezar. Istoricii sustin ca ambitia i-a unit pe cei doi si s-a manifestat ca o „reactie chimica”. Intr-adevar era vorba si de o relatie sexuala, dar sexul nu era ingredientul principal al acestei reactii.

Intre timp izbucnesc razboaie si Cezar pleaca la Roma, insa Cleopatra nu pierde timpul.

Ea se prezinta tot mai mult ca o reincarnare a zeitei Isis si in curand naste un fiu, foarte probabil al imparatului roman, caruia ii pune numele Cezarion. Ipostaza de mama o apropie si mai mult de inima egiptenilor. Frescele din acea vreme o prezinta frecvent aducand respect zeitei si fiului acesteia.

Urmeaza calatoria la Roma unde regina este primita cu stima si respect de catre Cezar. El o aseamana cu Venus, varianta romana pentru Isis, si ii aseaza o statuie chiar in templul inchinat zeitei. S-au facut speculatii ca in timp ce imparatul se plimba insotit de Cleopatra prin gradinile resedintei, acestia faceau planurile pentru a forma un imperiu care sa cuprinda o mare parte din Europa si nordul Asiei. Totusi, se pare ca respectul exagerat acordat Cleopatrei si ignorarea treburilor imperiului l-au costat pe Cezar viata: a fost asasinat in sala senatului in anul 44 i.e.n., la 15 martie.

Cleopatra avea 25 de ani cand s-a intors in Egipt si spiritul de conducator a indemnat-o sa continue consolidarea pozitiei si imaginii pe care a capatat-o in ochii poporului. Asa ca le-a dat exact ceea ce aveau ei nevoie pentru ca sa o considere un faraon, adica o reincarnare a zeitei Isis: monumente grandioase, infatisari publice pline de fast.

Un alt eveniment desfasurat in imperiul roman vine sa influenteze planurile reginei, care se pare ca nu a uitat una dintre ambitiile ei cele mai mari: sa recucereasca teritoriile stramosesti ale egiptenilor. Marc Antoniu, apropiatul lui Cezar si Octavian - fiul fostului imparat, si-au impartit imperiul. Marc Antoniu a pastrat partea europeana. Istoricii ne spun despre el ca nu rezista femeilor, era indisciplinat, avea patima alcoolului si tocmai de aceea era pentru oamenii lui o reincarnare a lui Dionisos, zeul vinului si a vietii eterne.

In 41 i.e.n acesta vine sa ceara ajutor Cleopatrei pentru batalia de la Tarsus. Regina si-a facut din nou aparitia, fastuos, ca o zeita, si a dat numeroase banchete in cinstea imparatului, cucerindu-l.

Se pare ca cei doi aveau nevoie unul de altul din punct de vedere economic si politic. Se pune intrebarea: erau intalnirile lor pragmatice?

Dar sa ne concentram asupra imaginii pe care ei o aveau in ochii poporului. Egiptenii au vazut intelegerea lor ca un pact intre doi zei. Si chiar daca Cleopatra a tinut in continuare nenumarate petreceri in cinstea lui Marc Antoniu, se crede ca ea nu si-a uitat marele vis. In scurt timp de la plecarea lui Antoniu, regina naste gemeni. Numai ca imparatul roman se casatoreste de conventie cu fiica lui Octavian.

Timp de trei ani Cleopatra a condus eficient Egiptul, dar era vadit descurajata de faptul ca nu reusea sa cucereasca teritoriile cu pricina. Se banuieste ca relatia sa cu Antoniu a fost dominata de un caracter practic: ea ii dadea bani si armata iar el o ajuta sa castige vechile teritorii. Problema a fost ca aliatul reginei nu a fost cel mai potrivit: invazia lui in Prusia a fost un esec, pierzand aproape jumatate din oameni. Totusi el cucereste Armenia si imbracat ca un zeu doneaza Cleopatrei largi teritorii, in parte necucerite inca, astfel incat la Roma se credea ca acesta se ingrijeste in principal de scopurile reginei, uitand de nevoia de expansiune a imperiului roman. Nemultumirile au crescut cand l-a declarat pe Cezarion fiul legitim a lui Cezar si a batut moneda care avea pe o parte chipul Cleopatrei (infatisata ca o adevarata matroana) iar pe cealalta parte chipul sau. Octavian facea in acest timp propaganda numind-o pe regina depravata si promiscua. Consecinta a fost ca senatul a anulat domnia lui Antoniu si a declarat razboi Egiptului. Desi cei doi proscrisi au adunat o armata imensa, au fost infranti.

Se pare ca retragerea era planificata de la inceput de catre Antoniu si astfel el a reusit sa salveze tezaurul Alexandriei. In 30 i.e.n. Octavian a intrat in oras pentru a pune in fapta dorintele Romei. Antoniu si-a oferit viata pentru ca regina si copii sa fie crutati dar Octavian a refuzat. In final Antoniu s-a injunghiat si a murit in bratele Cleopatrei. Regina-zeita a ales si ea moartea demna si se crede ca a facut acest gest datorita faptului ca si-a dat seama ca nu va putea niciodata sa duca la indeplinire acel vis maret al egiptenilor. Oricum moartea reginei a facut parte dintr-un ritual sacru, fiind muscata de o cobra, astfel incat poporul a considerat ca liderul lor si-a sfarsit moartea in cel mai fericit mod posibil - credinta egiptenilor era ca cei care mor muscati de cobra vor primi viata vesnica si se vor transforma in zei. Cezarion este si el omorat de catre Octavian insa cei doi fii ai lui Marc Antoniu sunt iertati.



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu