Constantin Tanase

Informatii utile despre calculul pensiei, compusa de Constantin Tanase ( aici in "Visul lui Tanase")

Astăzi eşti funcţionar
Însă mâine pensionar.
Poate te interesează
Pensia cum se calculează.
Din 35 de ani servici,
Care vor fi socotiţi
Iţi scazi primii ani de şcoală
Şi absenţele de boală,
Zilele de sărbătoare,
Orele suplimentare,
Plus un an şi patru luni.
Tragi o linie şi-aduni.
Împarţi tot la cinci, apoi
Ce-ţi dă, înmulţeşti cu doi,
Scazi anul când te-ai născut,
Adaugi tot ce-ai scăzut
Şi la cifra ce-a ieşit,
Pui un zero la sfârşit.
Anii pentru însuraţi
Se vor socoti dublaţi
(Adică ani de război.)
(Socotind că-n vremea asta
Te-ai războit cu nevasta.)
La totalul obţinut,
Pui trei zero la-nceput.
Scazi anii de celibat,
Ridici restul la pătrat
Şi-astfel într-o primă fază,
Afli sumele de bază.
Apoi le extragi la toate
Rădăcinile pătrate
Şi la suma dobândită
Aplici cota cuvenită,
Care nu trebuie să fie
Mai mare de 5 la mie.
Din suma rămasă, brută,
Scazi 4 şi 8 la sută.
Trei la mie la pompieri,
Impozitul pe averi.
Supracota respectivă,
Taxele pentru colivă,
Cinci la sută pentru dric.
Apoi nu mai scazi nimic.
Din totalul rezultat,
Verşi două treimi la stat
Şi restul ţi se cuvine
Nu ştiu dacă mă exprim eu bine!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu