Legenda Uniunii Europene

A fost odata un taran sarac si cinstit, roman. (El putea fi deopotriva bulgar, bosniac, albanez, croat, slovac, sârb sau ucrainian, importante fiind - in acest caz - saracia si cinstea. De altfel, in variante, legenda circulă si in folclorul nou al amintitelor popoare).

In satucul sau natal, izolat de lume, se zvonise ca undeva departe, peste noua mari si noua ţări, s-ar fi aflat o baroneasa înstărita, cu darnicie fara seaman, care s-ar fi numit Uniunea Europeana. Si zvonul nu era numai zvon, caci vazuse omul prin vecini, ba pe unul, ba pe altul, falindu-se cu darurile acesteia.

Intr-o buna zi si-a luat toiagul si a purces la drum. A batut la poarta palatului si i s-a deschis. Doamna cea mare l-a primit, l-a poftit sa şada şi, fiindca era peste masura de ostenit, l-a imbiat cu Coca-Cola si guma de mestecat. Taranul a gustat cu masura din bucate si nerabdator, si-a spus păsul:

"Marita Doamna Uniune, am auzit ca faci daruri celor nevoiasi. Eu am acasa, pamant bun, ape limpezi, am si paduri. Iarna insa-i cam lunga la mine in tinut, aproape sapte-opt luni pe an. Ca sa lucrez bine as avea nevoie de o pereche de incaltari. Sunt descult si mi-e frig.

Doar atât iti cer".

Doamna Uniune Europeana l-a masurat din cap pana in picioare si a ramas cu privirea pironita la degetele acestuia, vinetii, infrigurate, batatorite si prafuite de drum. Apoi a glasuit:

"Omule, esti descult si eu te inteleg... Dar, tot ce-ti pot oferi este o bască. Una noua si de calitate europeana - Armani.

Tine de frig, de ploaie."

Omul a luat basca, a oftat dezamagit, a multumit si a facut calea-ntoarsa spunandu-si:

"Totuşi e doamnă bună.

Putea să nu-mi dea nimic".

A trecut iarna si din gerurile sale cumplite, omul a iesit destul de bine, doar cu un deget degerat.

Apoi vara istovindu-se, a purces iar pe lungul drum al Doamnei Uniuni, spunându-i păsul vechi:

"Sunt desculţ. O pereche de incaltari mi-ar prinde tare bine".

Doamna l-a privit cu intelegere si caldura, l-a ospatat cu Coca-Cola, oferindu-i iar o bască noua-nouţă, de firmă.

"Daca-i degeaba, merită s-o iau" isi spune la intoarcere ţăranul cel sarac si cinstit.

Iarna a trecut cu chiu cu vai si in afara altui deget de la picior, numai unul, degerat si amputat de doctor, omul n-a avut de suferit.

A urmat primavara, vara şi pe când frunzele s-au ingalbenit, taranul si-a amintit de Doamna cea darnica, pornind iar spre ea, sa-si incerce norocul. Dinaintea acesteia si-a baut cu pofta paharul de Coca-Cola, ba a mai si cerut unul, caci incepuse sa-i placa, dar de intors s-a intors tot cu o basca.

Totusi nu s-a dat batut. An dupa an a strabatut calea plin de speranta, primind cu politete stiutul dar. Pana intr-o iarna, cand zapezile si gerurile au fost mai amarnice ca niciodata. Prins cu treburile, picioarele i-au degerat si doctorul a trebuit sa i le amputeze, spre a-i salva viata.

Purtat pe brate de vecini, omul a batut la poarta Doamnei Uniune care, iute, si-a dat seama de trebuinte, făcându-i cadou un cărucior de invalid, cu rotile, nou si stralucitor, având douazeci si una de viteze si telecomanda. Omul a multumit si intorcandu-se in satul său cu masinaria cea aratoasa a stârnit mari invidii. De aici i s-a tras un necaz: intr-o noapte a fost călcat de hoti. Acestia nu gasisera mare lucru, dar plecasera acasa cu saci intregi de basti. Oameni cu frica de Dumnezeu, ii lasasera, totusi, caruciorul.

In prag de iarna, taranul s-a pomenit astfel fara nicio basca.

Asezat comod in caruciorul sau silentios, a pornit iar cale de noua munti si noua tari, s-a infatisat Doamnei Uniuni si i-a spus:

"Marita Doamna, m-au calcat hotii si acum, la caderea zapezii, sunt cu capul descoperit.

Fii buna si da-mi o basca, fiindca stiu ca ai si poti".

Doamna l-a masurat din cap pana la brâu (acolo unde incepea carutul) si ganditoare i-a spus:

"Bade draga, eu te inteleg.

Dar, tot ce-ti pot darui acum este o pereche de încălţări.

Apropo, asa cum te vad, cred ca nu poti munci.

Nu-mi vinzi mie pământul dumitale?

Cu banii primiţi ai putea să-ţi cumperi cea mai bună bască".

Aceasta legenda, ca orice bucatica de folclor, are autor necunoscut. Dar personajele, din pacate, le vedem in fiecare zi in jurul nostru...