In cadrul unui experiment sociologic, unei grupe de 50 de oameni in
care erau in mod egal femei si barbati i s-a dat un text si
insarcinarea sa aseze in cadrul acelui text o virgula.
Textul era:
"Daca barbatul ar sti realmente valoarea pe care o are femeia ar merge in patru labe ."
Toti barbatii au asezat virgula dupa cuvantul "are".
Toate femeile au asezat virgula dupa cuvantul "femeia".
Moştenitorul secret al lui Ceauşescu
După o investigaţie ce a durat mai bine de un an, l-am găsit şi vi-l prezentăm pe cel mai misterios membru al clanului Ceauşescu. Daniel Valentin Ceauşescu (28 de ani) s-a născut în Bucureşti, în 1981, şi este nepotul direct a lui Nicolae şi al Elenei Ceauşescu. În jurul copilului lui Valentin Ceaşescu şi al Iordanei Borilă s-a păstrat un relativ mister înainte de Revoluţie şi un secret total în ultimii 20 de ani, timp în care a locuit şi a studiat în Statele Unite ale Americii. Este fizician, ca şi tatăl său, şi s-a întors de curând în România ascunzându-şi identitatea şi ferindu-se de expunerea în public.
Spaimele din 1989
Dacă am privi familia Ceauşescu ca pe o dinastie istorică, Daniel Valentin este moştenitorul. De sânge, de nume, de avere. Este primul fiu al lui Valentin, cel mai mare dintre copiii lui Nicolae Ceauşescu.
A trăit aproximativ 18 ani într-o pribegie anonimă impusă de mama sa, Iordana (Dana) Borilă. Acest adevărat autoexil este justificat de Iordana prin spaima că furia poporului, aşa cum au simţit-o urmaşii şi apropiaţii cuplului dictatorial în primul an de după Revoluţie, s-ar putea răsfrânge şi asupra unicului nepot de la acea vreme al lui Nicolae Ceauşescu.
Daniel Valentin avea doar 8 ani în 1989, era şcolar, bunicii tocmai fuseseră împuşcaţi la Târgovişte, tatăl se afla în penitenciar sub acuzaţia de subminare a economiei naţionale, mama primise o citaţie cu o acuzaţie asemănătoare şi se ascundea la prieteni împreună cu el. Din vuietul mulţimii dezlănţuite pe străzi, Iordana Borilă a memorat o „promisiune” înspăimântătoare ce reprezenta o perspectivă îngrozitoare pentru viitorul copilului său: ”Să ajungă să stea într-un orfelinat de-al lui Ceauşescu, să vadă şi el condiţiile în care au stat copiii poporului atâţia ani!”. Plecarea din ţară şi traiul într-o necesară şi asumată discreţie au fost soluţiile găsite pentru a conserva integritatea fizică şi psihică a copilului.
S-au autoexilat în SUA
Traseul complet urmat de cei doi este încă un mister din pricina secretomaniei cu care Daniel, Dana şi Valentin s-au înconjurat în anii ce au urmat. Varianta cea mai plauzibilă, aproape imposibil de verificat în lipsa confirmărilor celor implicaţi, este că au fugit în Israel ajutaţi de academicianul Nicolae Cajal, cu care părinţii Iordanei s-au aflat în relaţii de prietenie. Mama Iordanei, Ecaterina Abraham (devenită Borilă după căsătoria cu liderul comunist de origine bulgară Petre Borila) avea origini evreieşti prin bunicii născuţi în familiile Lote şi Abraham. În aceste condiţii, obţinerea cetăţeniei israeliene pentru urmaşi este posibilă.
Cert este însă că mama şi băiatul au petrecut ultimii ani de „exil” în Statele Unite ale Americii. Daniel Valentin şi-a terminat studiile într-un colegiu din New York, obţinând licenţa în fizică şi filozofie, călcând astfel pe urmele tatălui său care are în spate o carieră lungă de fizician. După terminarea studiilor a revenit în ţară împreună cu mama sa, păstrând discreţia deprinsă în lungul exil. Data întoarcerii în România a celor doi coincide cu trecrea în nefiinţă a Zoiei Ceauşescu (noiembrie 2006). Tot un deces, de data aceasta din familia Mizil, a provocat apariţia în public a Danei şi a lui Daniel.
Seamănă cu unchiul Nicu şi cu bunicul Nicolae
Zidurile bisericii de la Cernica adăposteau, în decembrie 2008, trupul fostului demnitar comunist Paul Niculescu Mizil. Seara, la lumina chioară a lăcaşului, rudele primeau condoleanţe de la prieteni foarte apropiaţi. Intrau, pe rând, oameni care încercau să ocolească astfel zarva înmormântării de a doua zi. Printre aceştia, un tânăr şi o doamnă ale căror discreţie se distingea chiar şi într-o atmosferă de priveghi. „Dana şi copilul!”, tresare Donca Mizil, fosta iubită a lui Nicu Ceauşescu.
Cele două femei îşi zâmbesc şi discută cald, ca două vechi prietene. Descoperă împreună faptul că, imediat după Revoluţie, şi-au ars majoritatea fotografiilor făcute în vremea în care au trăit cu cei doi fii ai lui Nicolae Ceauşescu, ca să nu poată fi folosite drept dovezi împotriva lor. Daniel este îmbrăţişat cu căldură şi i se spune de câteva ori că „are ochii lui Nicu”, unchiul său.
Nu au încredere în oameni
Tânărul, puţin stingher şi copleşit de atmosfera familială, zâmbeşte mult şi vorbeşte puţin. Îşi caută cuvintele, pe care le rosteşte într-o română perfectă, uşor cântată. Ceea ce poate trece drept accent ardelenesc se dovedeşte a fi, de fapt, o pronunţie englezească. Îşi expune ideile privitoare la „socialismul lui Barack Obama” coerent, tranşant, pe alocuri ştiintific. Crede că nu are amintiri clare cu celebrii săi bunici pentru că era mult prea mic în 1989, dar şi pentru că schimbarea mediului la o asemenea vârsta le şterge mai lesne.
Părerile sale despre România trădează o cunoaştere perfectă a trecutului familiei din care face parte şi a perioadei comuniste. Obsesia „telefoanelor ascultate” apare, de mai multe ori, în discuţia cu el, care conţine referiri dese la trecutul României, dar şi la excesele Americii. Îmbrăcat modest, dar nu sărăcăcios, într-o jachetă din piele şi jeans, Daniel pare protejat excesiv de mama sa, care nu-l scapă din ochi şi îi urmăreşte atentă orice vorbă. Câteva trăsături ale feţei sale, o anumită căutătură, o grimasă, te duc uşor cu gândul la Valentin, tatăl său, la unchiul Nicu, ba chiar şi la bunicul Nicolae Ceauşescu.
Dana Borilă îşi arată suspiciunea cu privire la orice discuţie care are legătură cu fiul ei. Refuză politicos cererea unei ulterioare întâlniri, ba chiar şi dezvăluirea adresei de e-mail pentru o încercare mai detaliată de a o convinge să vorbească despre trecut într- un interviu amplu.
Fără încredere în oameni, din cauza „multiplelor dezamăgiri”, mama şi fiul merg doar împreună prin ca pitala aglomerată, uneori ţinându-se de mână, cu ochelarii de soare păstraţi pe nas aproape de fiecare dată
. Circulă des cu mijloacele de transport în comun. E posibil ca mulţi bucureşteni să-i fi întâlnit în tramvaiul 40. Odată „îm barcaţi”, se aşază pe scaunele din spatele vatmanului, pentru a-şi feri privirea de a celorlalţi călători.
În seara geroasă de la Cernica, la insistenţele membrilor familiei Mizil, cei doi au plecat spre casă cu o maşină, şi nu cu autobuzul, aşa cum veniseră.
A STUDIAT FIZICA ÎN SUA
Urmaşul lui Nicolae Ceauşescu e şomer
Deşi are diplomă de fizician obţinută la New York, Daniel nu şi-a găsit încă un loc de muncă în România. Şi-a dorit să lucreze alături de tatăl său la Institutul de Fizică Atomică, dar nu şi-a depus dosarul la timp, când au fost scoase locuri la concurs.
Din dialogul cu Dana şi cu Daniel reiese că nu vor să-şi facă publică povestea. Unul dintre motivele invocate este că românii încă nu sunt pregătiţi să-i accepte fără să-i judece prin prisma trecutului familiei Ceauşescu. Susţin că s-au întors în România pentru a rezolva „nişte probleme familiale” şi că nu ştiu dacă şi când se mai întorc în Statele Unite ale Americii. Daniel şi-ar dori să urmeze un doctorat peste Ocean.
MISTER
Nepotul ascuns
Misterul vieţii de azi a lui Daniel Valentin Ceauşescu este, într-un fel, o prelungire a discreţiei care l-a înconjurat chiar de la naştere, din 1981. Despre nepotul lui Nicolae Ceauşescu, născut în 1981, sunt consemnate extrem de puţine date. De exemplu, în arhiva Agerpres, agenţia de presă care avea acces la evenimentele de familie ale cuplului dictatorial, există doar două fotografii în care apare singurul nepot al lui Nicolae şi al Elenei Ceauşescu. Un instantaneu făcut la Neptun, pe plajă, cu Daniel, mama sa, Valentin şi Elena Ceauşescu, şi un altul realizat la Predeal, în care personajele sunt aceeaşi Elena Ceauşescu, împreună cu nurorile Poliana Ceauşescu şi Iordana Borilă. În ambele, Daniel Valentin este consemnat doar cu apelativele „nepotul” sau „fiul”.
ARBORE
Bunicii dinspre mamă, tot comunişti de frunte
Iordana, mama lui Daniel, este fiica lui Petre Borilă (1906-1973), pe care Raportul de Condamnare a Comunismului îl descrie drept „militant comunist născut la Silistra (Bulgaria), al cărui nume adevărat era Iordan Dragan Rusev şi care în anii ’30 a adoptat pseudonimul Borilă.
Potrivit Raportului întocmit de comisia prezidenţială condusă de politologul Vladimir Tismăneanu, Petre Borilă a fost membru PCR din 1924 şi comisar politic în Brigăzile Internaţionale în timpul Războiului Civil din Spania, iar în timpul celui de-al Doilea Război Mondial a stat la Moscova, unde a colaborat cu Gheorghi Dimitrov (preşedintele Cominternului) şi cu Dimitri Manuilski (cel mai important demnitar sovietic pe lângă Comintern), iar cu Ana Pauker, Vasile Luca, Leonte Răutu şi Valter Roman a conlucrat pentru a forma nucleul care va prelua conducerea PCR după invadarea României de Armata Roşie.
Istoricii comunismului adaugă, în acelaşi document, că Petre Borilă a ştiut cum să stabilească o relaţie apropiată şi cu Gheorghiu-Dej. „În timpul anilor ’50, a participat direct la acţiunile represive organizate de Securitate, împreună cu Dumitru Coliu (alt comunist de origine bulgară) şi Ion Vinţe (János Vincze). De fapt, Borilă a fost implicat în cele mai secrete afaceri
politice şi era cunoscut ca o figură distantă şi suspicioasă”.
Mama Iordanei, Ecaterina Abraham-Borilă, a fost - potrivit aceleiaşi surse - o comunistă militantă de origine evreiască, membru al Comitetului Central al PCR (1948-1969), al Biroului Politic (1952-1965), al Comitetului Executiv al CC al PCR (1965-1969) şi vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri (1954-1965).
Vladimir Tismăneanu descrie relaţiile dintre familiile Ceauşescu şi Borilă drept „tensionate”, în special după căsătoria lui Valentin cu Iordana, „eveniment la care Ceauşescu s-a opus cu încăpăţânare”. Această variantă este susţinută şi de Mihaela Ceauşescu (fiica lui Marin Ceauşescu, unul dintre fraţii Dictatorului) care povesteşte în cartea sa că „Nicolae şi Elena au facut front comun împotriva lui Valentin când s-a căsătorit prima dată, cu Dana Borilă. Au fost impotrivă amândoi, la unison”.
De altfel nici celălalt bunic al lui Daniel Valentin, Petre Borilă, nu aproba această căsătorie „datorită faptului că el condamna antisovietismul lui Ceauşescu”.
1930
este anul în care Iordan Dragan Rusev, bunicul dinspre mamă al lui Daniel, a adoptat pseudonimul Borilă
AVERE
Moştenirea - câteva tablouri
În afară de nume, moştenirea de care poate beneficia Daniel Valentin din partea familiei Ceauşescu este aproape nesemnificativă. Singura parte de „avere” îi poate reveni din procesul prin care Valentin Ceauşescu a obţinut, în justiţie, câteva obiecte de artă care i-au aparţinut lui şi fraţilor săi până în 1990. De altfel, dintre tablourile cerute de Valentin în ins tan ţă, o mare parte sunt ale Iordanei Borilă, ridicate de procurori din casa acesteia în 1990. Iordana a studiat istoria ar tei şi, potrivit ei, o mare parte dintre tablourile „confiscate” din casa sa după Revoluţie erau ca douri primite direct de la pictori pe vremea când era stu dentă. În discuţie se află 42 de tablouri şi 9 obiecte de argint şi porţelan.
Bunurile, mare parte din colecţia familiei Borilă, au făcut recent obiectul unui articol in „New York Times”, unde reporterul îl citează chiar pe Valentin Ceauşescu, dar de care cei în cauză sunt extrem de nemulţumiţi şi consideră că a fost scris cu rea-credinţă.
În ciuda unei hotărâri definitive a instanţei date încă din 1996, doar o mică parte dintre tablourile şi obiectele cerute i-au fost înapoiate lui Valentin, restul fiind încă în posesia Muzeului Naţional de Artă, care invocă mai multe motive ca să nu le returneze şi este acuzat de birocraţie excesivă de către avocaţii lui Valentin. Pretenţia Muzeului Naţional de Artă al României este ca Valentin Ceauşescu să ceară restituirea bunurilor de la Parchet, iar Parchetul, la rândul său, să le ceară de la muzeu.
O altă „moştenire” de care Daniel poate beneficia este marca Ceauşescu, pe care Valentin Ceauşescu şi Mircea Opran (fostul soţ al Zoiei) au înregistrat-o la OSIM încă din ianuarie 2007.
Sursa: Evenimetul Zilei
Spaimele din 1989
Dacă am privi familia Ceauşescu ca pe o dinastie istorică, Daniel Valentin este moştenitorul. De sânge, de nume, de avere. Este primul fiu al lui Valentin, cel mai mare dintre copiii lui Nicolae Ceauşescu.
A trăit aproximativ 18 ani într-o pribegie anonimă impusă de mama sa, Iordana (Dana) Borilă. Acest adevărat autoexil este justificat de Iordana prin spaima că furia poporului, aşa cum au simţit-o urmaşii şi apropiaţii cuplului dictatorial în primul an de după Revoluţie, s-ar putea răsfrânge şi asupra unicului nepot de la acea vreme al lui Nicolae Ceauşescu.
Daniel Valentin avea doar 8 ani în 1989, era şcolar, bunicii tocmai fuseseră împuşcaţi la Târgovişte, tatăl se afla în penitenciar sub acuzaţia de subminare a economiei naţionale, mama primise o citaţie cu o acuzaţie asemănătoare şi se ascundea la prieteni împreună cu el. Din vuietul mulţimii dezlănţuite pe străzi, Iordana Borilă a memorat o „promisiune” înspăimântătoare ce reprezenta o perspectivă îngrozitoare pentru viitorul copilului său: ”Să ajungă să stea într-un orfelinat de-al lui Ceauşescu, să vadă şi el condiţiile în care au stat copiii poporului atâţia ani!”. Plecarea din ţară şi traiul într-o necesară şi asumată discreţie au fost soluţiile găsite pentru a conserva integritatea fizică şi psihică a copilului.
S-au autoexilat în SUA
Traseul complet urmat de cei doi este încă un mister din pricina secretomaniei cu care Daniel, Dana şi Valentin s-au înconjurat în anii ce au urmat. Varianta cea mai plauzibilă, aproape imposibil de verificat în lipsa confirmărilor celor implicaţi, este că au fugit în Israel ajutaţi de academicianul Nicolae Cajal, cu care părinţii Iordanei s-au aflat în relaţii de prietenie. Mama Iordanei, Ecaterina Abraham (devenită Borilă după căsătoria cu liderul comunist de origine bulgară Petre Borila) avea origini evreieşti prin bunicii născuţi în familiile Lote şi Abraham. În aceste condiţii, obţinerea cetăţeniei israeliene pentru urmaşi este posibilă.
Cert este însă că mama şi băiatul au petrecut ultimii ani de „exil” în Statele Unite ale Americii. Daniel Valentin şi-a terminat studiile într-un colegiu din New York, obţinând licenţa în fizică şi filozofie, călcând astfel pe urmele tatălui său care are în spate o carieră lungă de fizician. După terminarea studiilor a revenit în ţară împreună cu mama sa, păstrând discreţia deprinsă în lungul exil. Data întoarcerii în România a celor doi coincide cu trecrea în nefiinţă a Zoiei Ceauşescu (noiembrie 2006). Tot un deces, de data aceasta din familia Mizil, a provocat apariţia în public a Danei şi a lui Daniel.
Seamănă cu unchiul Nicu şi cu bunicul Nicolae
Zidurile bisericii de la Cernica adăposteau, în decembrie 2008, trupul fostului demnitar comunist Paul Niculescu Mizil. Seara, la lumina chioară a lăcaşului, rudele primeau condoleanţe de la prieteni foarte apropiaţi. Intrau, pe rând, oameni care încercau să ocolească astfel zarva înmormântării de a doua zi. Printre aceştia, un tânăr şi o doamnă ale căror discreţie se distingea chiar şi într-o atmosferă de priveghi. „Dana şi copilul!”, tresare Donca Mizil, fosta iubită a lui Nicu Ceauşescu.
Cele două femei îşi zâmbesc şi discută cald, ca două vechi prietene. Descoperă împreună faptul că, imediat după Revoluţie, şi-au ars majoritatea fotografiilor făcute în vremea în care au trăit cu cei doi fii ai lui Nicolae Ceauşescu, ca să nu poată fi folosite drept dovezi împotriva lor. Daniel este îmbrăţişat cu căldură şi i se spune de câteva ori că „are ochii lui Nicu”, unchiul său.
Nu au încredere în oameni
Tânărul, puţin stingher şi copleşit de atmosfera familială, zâmbeşte mult şi vorbeşte puţin. Îşi caută cuvintele, pe care le rosteşte într-o română perfectă, uşor cântată. Ceea ce poate trece drept accent ardelenesc se dovedeşte a fi, de fapt, o pronunţie englezească. Îşi expune ideile privitoare la „socialismul lui Barack Obama” coerent, tranşant, pe alocuri ştiintific. Crede că nu are amintiri clare cu celebrii săi bunici pentru că era mult prea mic în 1989, dar şi pentru că schimbarea mediului la o asemenea vârsta le şterge mai lesne.
Părerile sale despre România trădează o cunoaştere perfectă a trecutului familiei din care face parte şi a perioadei comuniste. Obsesia „telefoanelor ascultate” apare, de mai multe ori, în discuţia cu el, care conţine referiri dese la trecutul României, dar şi la excesele Americii. Îmbrăcat modest, dar nu sărăcăcios, într-o jachetă din piele şi jeans, Daniel pare protejat excesiv de mama sa, care nu-l scapă din ochi şi îi urmăreşte atentă orice vorbă. Câteva trăsături ale feţei sale, o anumită căutătură, o grimasă, te duc uşor cu gândul la Valentin, tatăl său, la unchiul Nicu, ba chiar şi la bunicul Nicolae Ceauşescu.
Dana Borilă îşi arată suspiciunea cu privire la orice discuţie care are legătură cu fiul ei. Refuză politicos cererea unei ulterioare întâlniri, ba chiar şi dezvăluirea adresei de e-mail pentru o încercare mai detaliată de a o convinge să vorbească despre trecut într- un interviu amplu.
Fără încredere în oameni, din cauza „multiplelor dezamăgiri”, mama şi fiul merg doar împreună prin ca pitala aglomerată, uneori ţinându-se de mână, cu ochelarii de soare păstraţi pe nas aproape de fiecare dată
. Circulă des cu mijloacele de transport în comun. E posibil ca mulţi bucureşteni să-i fi întâlnit în tramvaiul 40. Odată „îm barcaţi”, se aşază pe scaunele din spatele vatmanului, pentru a-şi feri privirea de a celorlalţi călători.
În seara geroasă de la Cernica, la insistenţele membrilor familiei Mizil, cei doi au plecat spre casă cu o maşină, şi nu cu autobuzul, aşa cum veniseră.
A STUDIAT FIZICA ÎN SUA
Urmaşul lui Nicolae Ceauşescu e şomer
Deşi are diplomă de fizician obţinută la New York, Daniel nu şi-a găsit încă un loc de muncă în România. Şi-a dorit să lucreze alături de tatăl său la Institutul de Fizică Atomică, dar nu şi-a depus dosarul la timp, când au fost scoase locuri la concurs.
Din dialogul cu Dana şi cu Daniel reiese că nu vor să-şi facă publică povestea. Unul dintre motivele invocate este că românii încă nu sunt pregătiţi să-i accepte fără să-i judece prin prisma trecutului familiei Ceauşescu. Susţin că s-au întors în România pentru a rezolva „nişte probleme familiale” şi că nu ştiu dacă şi când se mai întorc în Statele Unite ale Americii. Daniel şi-ar dori să urmeze un doctorat peste Ocean.
MISTER
Nepotul ascuns
Misterul vieţii de azi a lui Daniel Valentin Ceauşescu este, într-un fel, o prelungire a discreţiei care l-a înconjurat chiar de la naştere, din 1981. Despre nepotul lui Nicolae Ceauşescu, născut în 1981, sunt consemnate extrem de puţine date. De exemplu, în arhiva Agerpres, agenţia de presă care avea acces la evenimentele de familie ale cuplului dictatorial, există doar două fotografii în care apare singurul nepot al lui Nicolae şi al Elenei Ceauşescu. Un instantaneu făcut la Neptun, pe plajă, cu Daniel, mama sa, Valentin şi Elena Ceauşescu, şi un altul realizat la Predeal, în care personajele sunt aceeaşi Elena Ceauşescu, împreună cu nurorile Poliana Ceauşescu şi Iordana Borilă. În ambele, Daniel Valentin este consemnat doar cu apelativele „nepotul” sau „fiul”.
ARBORE
Bunicii dinspre mamă, tot comunişti de frunte
Iordana, mama lui Daniel, este fiica lui Petre Borilă (1906-1973), pe care Raportul de Condamnare a Comunismului îl descrie drept „militant comunist născut la Silistra (Bulgaria), al cărui nume adevărat era Iordan Dragan Rusev şi care în anii ’30 a adoptat pseudonimul Borilă.
Potrivit Raportului întocmit de comisia prezidenţială condusă de politologul Vladimir Tismăneanu, Petre Borilă a fost membru PCR din 1924 şi comisar politic în Brigăzile Internaţionale în timpul Războiului Civil din Spania, iar în timpul celui de-al Doilea Război Mondial a stat la Moscova, unde a colaborat cu Gheorghi Dimitrov (preşedintele Cominternului) şi cu Dimitri Manuilski (cel mai important demnitar sovietic pe lângă Comintern), iar cu Ana Pauker, Vasile Luca, Leonte Răutu şi Valter Roman a conlucrat pentru a forma nucleul care va prelua conducerea PCR după invadarea României de Armata Roşie.
Istoricii comunismului adaugă, în acelaşi document, că Petre Borilă a ştiut cum să stabilească o relaţie apropiată şi cu Gheorghiu-Dej. „În timpul anilor ’50, a participat direct la acţiunile represive organizate de Securitate, împreună cu Dumitru Coliu (alt comunist de origine bulgară) şi Ion Vinţe (János Vincze). De fapt, Borilă a fost implicat în cele mai secrete afaceri
politice şi era cunoscut ca o figură distantă şi suspicioasă”.
Mama Iordanei, Ecaterina Abraham-Borilă, a fost - potrivit aceleiaşi surse - o comunistă militantă de origine evreiască, membru al Comitetului Central al PCR (1948-1969), al Biroului Politic (1952-1965), al Comitetului Executiv al CC al PCR (1965-1969) şi vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri (1954-1965).
Vladimir Tismăneanu descrie relaţiile dintre familiile Ceauşescu şi Borilă drept „tensionate”, în special după căsătoria lui Valentin cu Iordana, „eveniment la care Ceauşescu s-a opus cu încăpăţânare”. Această variantă este susţinută şi de Mihaela Ceauşescu (fiica lui Marin Ceauşescu, unul dintre fraţii Dictatorului) care povesteşte în cartea sa că „Nicolae şi Elena au facut front comun împotriva lui Valentin când s-a căsătorit prima dată, cu Dana Borilă. Au fost impotrivă amândoi, la unison”.
De altfel nici celălalt bunic al lui Daniel Valentin, Petre Borilă, nu aproba această căsătorie „datorită faptului că el condamna antisovietismul lui Ceauşescu”.
1930
este anul în care Iordan Dragan Rusev, bunicul dinspre mamă al lui Daniel, a adoptat pseudonimul Borilă
AVERE
Moştenirea - câteva tablouri
În afară de nume, moştenirea de care poate beneficia Daniel Valentin din partea familiei Ceauşescu este aproape nesemnificativă. Singura parte de „avere” îi poate reveni din procesul prin care Valentin Ceauşescu a obţinut, în justiţie, câteva obiecte de artă care i-au aparţinut lui şi fraţilor săi până în 1990. De altfel, dintre tablourile cerute de Valentin în ins tan ţă, o mare parte sunt ale Iordanei Borilă, ridicate de procurori din casa acesteia în 1990. Iordana a studiat istoria ar tei şi, potrivit ei, o mare parte dintre tablourile „confiscate” din casa sa după Revoluţie erau ca douri primite direct de la pictori pe vremea când era stu dentă. În discuţie se află 42 de tablouri şi 9 obiecte de argint şi porţelan.
Bunurile, mare parte din colecţia familiei Borilă, au făcut recent obiectul unui articol in „New York Times”, unde reporterul îl citează chiar pe Valentin Ceauşescu, dar de care cei în cauză sunt extrem de nemulţumiţi şi consideră că a fost scris cu rea-credinţă.
În ciuda unei hotărâri definitive a instanţei date încă din 1996, doar o mică parte dintre tablourile şi obiectele cerute i-au fost înapoiate lui Valentin, restul fiind încă în posesia Muzeului Naţional de Artă, care invocă mai multe motive ca să nu le returneze şi este acuzat de birocraţie excesivă de către avocaţii lui Valentin. Pretenţia Muzeului Naţional de Artă al României este ca Valentin Ceauşescu să ceară restituirea bunurilor de la Parchet, iar Parchetul, la rândul său, să le ceară de la muzeu.
O altă „moştenire” de care Daniel poate beneficia este marca Ceauşescu, pe care Valentin Ceauşescu şi Mircea Opran (fostul soţ al Zoiei) au înregistrat-o la OSIM încă din ianuarie 2007.
Sursa: Evenimetul Zilei
Uleiul prajit
Stiti unde se arunca uleiul din tigaie dupa o friptura facuta acasa ?
Chiar daca nu facem foarte des friptura, cand o facem, aruncam uleiul
folosit in chiuveta, nu-i asa?
Aceasta e una dintre cele mai mari greseli pe care le putem face. De ce o
facem? Pur si simplu pentru ca nu e nimeni care sa ne explice cum se face
corect. Cel mai bun lucru pe care il putem face este sa asteptam sa se
raceasca si sa il punem in sticle de plastic, sau de sticla, sa punem
dopuri la sticle si sa le aruncam la gunoi. UN LITRU DE ULEI FACE
APROXIMATIV UN MILION DE LITRI DE APA NON POTABILA, CANTITATE SUFICIENTA
PENTRU O PERSOANA PENTRU 14 ANI ... !!!
Chiar daca nu facem foarte des friptura, cand o facem, aruncam uleiul
folosit in chiuveta, nu-i asa?
Aceasta e una dintre cele mai mari greseli pe care le putem face. De ce o
facem? Pur si simplu pentru ca nu e nimeni care sa ne explice cum se face
corect. Cel mai bun lucru pe care il putem face este sa asteptam sa se
raceasca si sa il punem in sticle de plastic, sau de sticla, sa punem
dopuri la sticle si sa le aruncam la gunoi. UN LITRU DE ULEI FACE
APROXIMATIV UN MILION DE LITRI DE APA NON POTABILA, CANTITATE SUFICIENTA
PENTRU O PERSOANA PENTRU 14 ANI ... !!!
DEFINITII
ARHITECT = cineva care n-a fost destul de “macho” ca sa devina inginer, dar nici destul de “homo” ca sa se faca designer vestimentar.
BANCHER = cineva care iti imprumuta umbrela lui cand afara e soare si apoi ti-o cere inapoi cand incepe sa ploua.
CONSULTANT = cineva care foloseste ceasul sotiei tale, iti spune cat e ceasul si apoi iti cere bani pentru asta.
ECONOMIST = un expert care va sti maine de ce ceea ce a prezis ca se va intampla ieri nu s-a intamplat azi.
PRIETEN = definitia unei persoane de sex opus care are acel “Nu stiu-ce” care elimina orice dorinta de a incerca vreodata sa te culci cu el/ea.
PESIMIST = un optimist cu experienta.
PROGRAMATOR = cineva care rezolva o problema pe care nu stiai ca o ai intr-un fel pe care nu-l intelegi.
PSIHOLOG = cineva care se uita la oricine altcineva cand o femeie frumoasa intra in incapere.
STATISTICIAN = cineva care e bun la cifre dar nu are pic de personalitate ca sa fie inginer.
PREOT = cineva caruia toti ii spun “parinte”, in afara de copiii lui, care ii spun “unchi”.
DURERE DE CAP = metoda contraceptiva cea mai des folosita de femei.
NANOSECUNDA = fractiune de timp intre momentul in care lumina devine verde si masina din spate te claxoneaza.
NIMFOMANA = termen aplicat de fiecare barbat oricarei femei careia ii place mai mult sexul decat lui.
MUNCA IN ECHIPA = posibilitatea de a da vina pe altii.
FOTBAL = ceva cu care toate femeile s-au maritat fara sa stie.
HARDWARE = partea unui calculator pe care o lovesti cand apar probleme de software.
NERABDARE = a astepta grabit.
INDIFERENTA = atitudine adoptata de o femeie catre un barbat care n-o intereseaza; interpretata de barbat ca “se da greu de cucerit”.
INFLATIE = a trebui sa platesti preturile de la anul cu salariul de anul trecut.
FIZICA CUANTICA = un negru se uita in penumbra dupa o pisica neagra care nu e acolo...
AXIOME
1. Fluierul piciorului este un dispozitiv de gasire a mobilei pe intuneric.
2. Intuitia este o calitate a femeii care o ajuta sa-si contrazica barbatul inainte ca acesta sa apuce sa deschida gura.
3. Cine zambeste atunci cand lucrurile merg prost s-a gandit deja pe cine sa dea vina.
4. Probabilitatea sa intalnesti pe cineva cunoscut creste atunci cand esti cu cineva cu care nu trebuie sa fii vazut.
5. O concluzie marcheaza intotdeauna momentul in care ai obosit sa gandesti.
6. Nu e destul sa fii tu norocos, trebuie ca ceilalti sa nu fie.
7. Stressul inseamna sa te trezesti urlind, apoi iti dai seama ca nu dormeai.
8. Verighetele: cele mai mici catuse din lume.
9. Cea mai buna metoda de a tine minte ziua sotiei tale este sa o uiti o data.
2. Intuitia este o calitate a femeii care o ajuta sa-si contrazica barbatul inainte ca acesta sa apuce sa deschida gura.
3. Cine zambeste atunci cand lucrurile merg prost s-a gandit deja pe cine sa dea vina.
4. Probabilitatea sa intalnesti pe cineva cunoscut creste atunci cand esti cu cineva cu care nu trebuie sa fii vazut.
5. O concluzie marcheaza intotdeauna momentul in care ai obosit sa gandesti.
6. Nu e destul sa fii tu norocos, trebuie ca ceilalti sa nu fie.
7. Stressul inseamna sa te trezesti urlind, apoi iti dai seama ca nu dormeai.
8. Verighetele: cele mai mici catuse din lume.
9. Cea mai buna metoda de a tine minte ziua sotiei tale este sa o uiti o data.
Capcana de soareci
Un soricel micut a invatat un mare secret despre viata, care ne poate ajuta pe noi toti.
Soricelul privea prin crapatura din perete vazandu-l pe fermier si pe sotia acestuia desfacand un pachet.
“Ce alimente ar putea fi in acest pachet?” s-a intrebat soricelul. Dar s-a inspaimantat descoperind ca era de fapt o capcana pentru soareci.
Soricelul a fugit la ferma, a strigat si i-a avertizat pe toti.
“Este o capcana de soareci in casa!!!.... Este o capcana de soareci in casa!!!”
Gaina a cloncanit, s-a scarpinat, a ridicat capul si a spus:
“Domnule soricel, intr-adevar acesta este un mormant pentru tine, dar pentru mine nu are nicio importanta, pe mine nu ma poate deranja.”
Soricelul a fugit la oaie si i-a spus si ei: “Este o capcana de soareci in casa!!!... Este o capcana de soareci in casa!!!”
Oaia la compatimit prin ai spune: “I-mi pare atat de rau domnule soricel.” Apoi a adaugat: “Cu toate astea, nu pot face nimic, doar sa ma rog pentru tine. Fi sigur ca ma voi ruga pentru tine.”
Soricelul s-a dus si la vaca si i-a spus: “Este o capcana de soareci in casa!!!... Este o capcana de soareci in casa!!!”
Vaca i-a raspuns: “Waw.... domnule soricel, imi pare rau pentru tine... dar asta nu este problema mea.”
Dezamagit, soricelul s-a intors acasa pentru ai face fata singur fermierului cu capcana de soareci.
In miezul noptii sa auzit un zgomot in casa, ca zgomotul unei capcane de soareci care prinde prada.
Fermierul si sotia lui s-au grabit sa vada ce s-a prins, dar in intuneric nu au vazut ca acesta era un sarpe veninos care si-a prins coada in capcana. Dintr-o data, sarpele a muscat-o pe sotia fermierului. El s-a grabit si a dus-o la spital pentru ca sa primeasca ajutor, dar dupa ce s-au intors acasa ea a facut febra.
Toata lumea stie, ca cel mai bun mod de a trata febra, este o supa de pui. Asa ca fermierul a taiat gaina pentru a-i face sotiei lui o supa buna.
Dar sotia lui a continuat sa fie bolnava, asa ca prietenii si vecinii au venit sa stea cu ea tot timpul. Pentru ai hrani pe toti, fermierul a trebuit sa taie oaia.
Dar sotia fermierului nu s-a facut bine si pana la urma a murit.
Au venit multi oameni la inmormantarea ei si fermierul a trebuit sa sacrifice si vaca pentru a avea destula mancare pentru toti.
In tot acest timp soricelul a privit speriat si trist la tot ceea ce s-a intamplat.
Deci, data viitoare, cand auzi pe cineva ca se confrunta cu o problema si crezi ca nu te priveste pe tine, sa-ti aduci aminte: atunci cand unul din noi este amenintat, toti suntem in pericol.
Soricelul privea prin crapatura din perete vazandu-l pe fermier si pe sotia acestuia desfacand un pachet.
“Ce alimente ar putea fi in acest pachet?” s-a intrebat soricelul. Dar s-a inspaimantat descoperind ca era de fapt o capcana pentru soareci.
Soricelul a fugit la ferma, a strigat si i-a avertizat pe toti.
“Este o capcana de soareci in casa!!!.... Este o capcana de soareci in casa!!!”
Gaina a cloncanit, s-a scarpinat, a ridicat capul si a spus:
“Domnule soricel, intr-adevar acesta este un mormant pentru tine, dar pentru mine nu are nicio importanta, pe mine nu ma poate deranja.”
Soricelul a fugit la oaie si i-a spus si ei: “Este o capcana de soareci in casa!!!... Este o capcana de soareci in casa!!!”
Oaia la compatimit prin ai spune: “I-mi pare atat de rau domnule soricel.” Apoi a adaugat: “Cu toate astea, nu pot face nimic, doar sa ma rog pentru tine. Fi sigur ca ma voi ruga pentru tine.”
Soricelul s-a dus si la vaca si i-a spus: “Este o capcana de soareci in casa!!!... Este o capcana de soareci in casa!!!”
Vaca i-a raspuns: “Waw.... domnule soricel, imi pare rau pentru tine... dar asta nu este problema mea.”
Dezamagit, soricelul s-a intors acasa pentru ai face fata singur fermierului cu capcana de soareci.
In miezul noptii sa auzit un zgomot in casa, ca zgomotul unei capcane de soareci care prinde prada.
Fermierul si sotia lui s-au grabit sa vada ce s-a prins, dar in intuneric nu au vazut ca acesta era un sarpe veninos care si-a prins coada in capcana. Dintr-o data, sarpele a muscat-o pe sotia fermierului. El s-a grabit si a dus-o la spital pentru ca sa primeasca ajutor, dar dupa ce s-au intors acasa ea a facut febra.
Toata lumea stie, ca cel mai bun mod de a trata febra, este o supa de pui. Asa ca fermierul a taiat gaina pentru a-i face sotiei lui o supa buna.
Dar sotia lui a continuat sa fie bolnava, asa ca prietenii si vecinii au venit sa stea cu ea tot timpul. Pentru ai hrani pe toti, fermierul a trebuit sa taie oaia.
Dar sotia fermierului nu s-a facut bine si pana la urma a murit.
Au venit multi oameni la inmormantarea ei si fermierul a trebuit sa sacrifice si vaca pentru a avea destula mancare pentru toti.
In tot acest timp soricelul a privit speriat si trist la tot ceea ce s-a intamplat.
Deci, data viitoare, cand auzi pe cineva ca se confrunta cu o problema si crezi ca nu te priveste pe tine, sa-ti aduci aminte: atunci cand unul din noi este amenintat, toti suntem in pericol.
Suntem programati sa credem in Dumnezeu
Au fost intotdeauna controverse cu privire la religie si la credinta oamenilor in existenta lui Dumnezeu, iar cercetatorii nu s-au lasat pana nu au aflat cum se formeaza de fapt convingerile religioase. Un nou studiu dezvaluie faptul ca oamenii sunt programati sa creada in Dumnezeu, pentru ca asta le ofera sansa unui trai mai bun.
Potrivit "Daily Mail", o cercetare despre felul in care se dezvolta creierele copiilor sugereaza ca, in timpul procesului de evolutie, cei cu tendinte religioase incep sa beneficieze de pe urma convingerilor lor. Acest lucru se observa mai ales atunci cand lucreaza in grupuri, pentru a asigura viitorul comunitatii lor.
Descoperirile lui Bruce Hood, profesor de psihologia dezvoltarii la Universitatea Bristol arata ca ideile magice si supranaturale sunt innascute in creierele noastre inca de la nastere si ca religiile deriva dintr-o forta psihologica extrem de puternica. Studiile sale sunt sustinute si de alti cercetatori, care au descoperit dovezi ce leaga sentimentele si experienta religioasa de anumite regiuni ale creierului. Se pare ca activitatea electrica a acestor zone ar fi responsabila cu programarea oamenilor de a primi sentimente de spiritualitate. Descoperirile constituie o provocare pentru ateii precum Richard Dwakins, autorul cartii "The God Delusion", care considera ca originea convingerilor religioase o constituie slaba educatie si "indoctrinarea" din copilarie.
Profesorul Hood crede ca este inutil sa incerce sa-i faca pe oameni sa-si abandoneze credintele. "Conform cercetarii noastre, copiii un mod natural, intuitiv de a gandi, care ii conduce la tot felul de credinte supranaturale despre cum functioneaza lumea. Pe masura ce cresc, ei suprapun aceste convingeri cu niste abordari mult mai rationale, dar tendinta catre convingerile supranaturale ramane ca religie", a declarat Hood. Profesorul, care isi va prezenta rezultatele cercetarii in cadrul intalnirii anuale a Asociatiei britanice a stiintei, considera ca religia organizata este doar o parte a unui spectru de convingeri supranaturale. Intr-unul dintre studiile sale, el a descoperit ca ateii infocati s-au opus ideii de a accepta un transplant de organe de la un criminal, din cauza superstitiei ca personalitatea individuala ar putea fi stocata in acele organe.
Pentru a-si sustine punctul de vedere, Hood a creat o vesta albastra, iar, in timpul unei conferinte, a invitat publicul sa o probeze, pentru o recompensa de 12 euro. Acest lucru a facut sa apara o multime de voluntari. Ulterior, el le-a spus ca vesta a fost purtata de renumitul criminal Fred West, ceea ce a facut ca numarul mainilor ridicate anterior sa se micsoreze considerabil. Desi nu era deloc adevarata afirmatia profesorului, acesta a precizat ca exercitiul sau a demonstrat ca pana si cei mai rationali oameni pot fi pusi intr-o situatie in care sa nu se simta confortabil. Acest lucru demonstreaza ca superstitia este implantata in creierele noastre.
Reverendul Michael Reiss, profesor de stiinta educatiei la Institutul de Educatie, de la Universitatea din Londra si preot anglican, a declarat ca nu vede motivul pentru care aceasta cercetare ar trebui sa submineze convingerea religioasa.
"Suntem creaturi evoluate si ideea principala, in ceea ce priveste umanitatea, este ca suntem inradacinati in lumea naturala", a spus reverendul, conform sursei citate.
sursa: ziua.ro
Alergand dupa timp!
(autorul este un imigrant mexican in Suedia)
In curand se implinesc 18 ani de cand am inceput sa lucrez la Volvo, o intreprindere suedeza. A lucra cu ei este ceva foarte interesant.
Orice proiect aici ia 2 ani pentru a se concretiza, oricat de ingenioasa sau simpla ar fi ideea. Este o regula..
Procesele de globalizare cauzeaza in noi (brazilieni, argentinieni, columbieni, peruani, venezuelieni, mexicani, australieni, asiatici, etc...) o anxietate generalizata in cautarea de rezultate imediate. In consecinta, stilul nostru rapid nu se incadreaza deloc cu termenele de scadenta intarziate ale suedezilor.
Suedezii dezbat, si iar dezbat, organizeaza "n" sedinte, efectueaza evaluari, etc..., SI LUCREAZA ... dupa o schema mult mai incetinita.
Ceea ce este uimitor, este ca acest stil tot timpul da rezultate, in timpul lor (al suedezilor), astfel ca punand impreuna maturitatea necesitatii cu tehnologia potrivita, nu preainregistreaza pierderi.
Pe scurt:
1) Suedia este de marimea unui singur stat din Mexic;
2) Nu are decat 2 milioane de locuitori;
3) Cel mai mare oras, Stockolm, abia daca are 500 de mii de locuitori, asa ca o mica localitate din Mexic;
4) Mari intreprinderi cu capital suedez: Volvo, Scania, Ericsson, Electrolux, ABB, Nokia, Nobel Biocare, etc.
Nimic rau in asta, nu-i asa? Pentru a avea o idee de importanta lor, ajunge sa mentionez ca Volvo face motoarele propulsoare ale navetelor de la NASA.
Poate se inseala suedezii, dar ei sunt cei care-mi dau mie salariul...
Trebuie sa mentionez ca nu cunosc un alt popor care sa aiba o cultura colectiva ca a suedezilor.
Va voi povesti o scurta istorie doar ca sa va faceti o idee: Prima data cand m-am dus in Suedia in 1990, unul dintre colegii mei suedezi ma aducea la serviciu in fiecare dimineata cu masina lui. Era in septembrie, era frig si fulguia. Ajungeam foarte repede la intreprindere si el parca masina tot timpul foarte departe de intrare. In fiecare dimineata vin in jur de 2 mii de angajati cu masina la serviciu.
In prima zi nu am facut nici un comentariu, nici in a doua sau in a treia, dar in una din zilele ce au urmat, cu un pic mai multa incredere, l-am intrebat pe colegul meu:
- Aveti locuri de parcare fixe aici? Am vazut ca parcarea este complet goala cand ajungem si totusi tu parchezi la mare distanta de intrare.
Iar el mi-a raspuns pur si simplu:
- Nu, dar noi, care ajungem foarte devreme, avem tot timpul sa mergem pana la intrare, dar cei care ajung mai tarziu, au mai multa nevoie sa gaseasca locuri mai aproape de intrare, nu crezi?
Imaginati-va ce fata am facut... Si acest lucru a fost suficient ca sa-mi schimb in profunzime mentalitatea.
Mai nou, in Europa exista un curent denumit "Slow Food" (Slow Food International Association), Asociatia internationala a alimentatiei cu rabdare, al carei simbol este melcul, isi are centrul in Italia. Ceea ce predica aceasta miscare "slow food" este ca oamenii trebuie sa manance si sa bea lent, pentru a savura mancarea, pentru a se bucura de procesul de prepare al mancarii, impreuna cu familia, cu prietenii, fara graba si de calitate.
Ideea este de a se contrapune spiritului "Fast Food" si a tot ceea ce reprezinta el ca stil de viata. Surpriza este ca aceasta miscare Slow Food, serveste ca baza pentru o miscare mult mai ampla numita Slow Europe, dupa cum descrie revista Business Week. Totul a pornit de la punerea in discutie a grabei si nebuniei generate de globalizare, de dorinta de a avea nivelul vietii in cantitate mare, opus la a avea calitate, (ma refer la calitate de viata, sau calitate umana).
Conform revistei Business Week, muncitorii francezi, chiar daca lucreaza mai putin (35 de ore pe saptamana), sunt mai productivi decat colegii lor americani sau britanici. Si germanii, care in multe intreprinderi au implantat saptamana de 28,8 ore de munca, au vazut productivitatea crescand cu un laudabil 20%. Aceasta atitiudine, numita "slow attitude", atrage atentia pana si americanilor, discipolii lucrului rapid, imediat si in cantitate mare. Pe de alta parte, aceasta atitudine fara graba nu inseamna sa se faca mai putin, nici sa se obtina calitate si productivitate mai mici, ci mai multa perfectiune, atentie la detalii si mai putin stress. Practicand acest lucru in viata, inseamna o intoarcere la valorile familiei, ale prietenilor, ale timpului liber, ale bunei comoditati, ale vietii in micile comunitati. O intoarcere la AICI, prezent si concret, opus lui MONDIAL, indefinit si anonim, inseamna a relua valorile esentiale ale fiintei umane, a micilor placeri ale cotidianului, ale vietii simple si ale convietuirii, ale religiei si credintei.
INSEAMNA UN MEDIU DE LUCRU MAI PUTIN COERCITIV, MAI VESEL, MAI CALM, SI TOTUSI MAI PRODUCTIV, MEDIU IN CARE TOTI OAMENII FAC CU PLACERE CEEA CE STIU EI MAI BINE SA FACA.
E recomandabil sa ne gandim mai in amanunt la toate acestea. E posibil ca vechile proverbe: "Cu rabdarea trece marea" si "Graba strica treaba", sa merite din nou atentia noastra in aceste timpuri de nebunie. Nu ar fi bine ca intreprinderile din comunitatea, orasul, statul sau tara noastra sa inceapa a dezvolta programe serioase de calitate, fara graba, chiar pentru a mari productivitatea si calitatea produselor si serviciilor, fara a pierde calitatea umana?
In filmul "Parfum de femeie" exista o scena de neuitat in care orbul (interpretat de Al Pacino) invita o fata la dans si ea ii raspunde:
- Nu pot, logodnicul meu va sosi in curand. La care orbul ii raspunde:
- Stii, viata se traieste intr-o clipa, si o ia la un tango. Cel mai bun moment al acestui film este aceasta scena de 2 sau 3 minute.
Multi traiesc alergand dupa timp, si il ajung doar cand mor, fie de un infarct, fie de un accident pe autostrada pentru ca goneau prea tare pentru a ajunge la timp. Altii sunt prea nerabdatori sa traiasca in viitor, si uita sa traiasca in prezent, care este unicul timp care exista cu adevarat. Toti avem pe aceasta planeta acelasi timp, nici mai mult, nici mai putin de 24 de ore pe zi. Diferenta sta in utilizarea acestor ore de catre fiecare dintre noi. Trebuie sa invatam sa profitam de fiecare moment, pentru ca, dupa cum zice John Lennon: "Viata este ceea ce se intampla in timp ce planificam viitorul".
Va felicit pentru ca ati reusit sa cititi acest mesaj pana la sfarsit. Multi l-ar fi citit doar pana la jumatate, ca sa nu piarda timpul.... Atat de valoros in aceasta lume globalizata !
In curand se implinesc 18 ani de cand am inceput sa lucrez la Volvo, o intreprindere suedeza. A lucra cu ei este ceva foarte interesant.
Orice proiect aici ia 2 ani pentru a se concretiza, oricat de ingenioasa sau simpla ar fi ideea. Este o regula..
Procesele de globalizare cauzeaza in noi (brazilieni, argentinieni, columbieni, peruani, venezuelieni, mexicani, australieni, asiatici, etc...) o anxietate generalizata in cautarea de rezultate imediate. In consecinta, stilul nostru rapid nu se incadreaza deloc cu termenele de scadenta intarziate ale suedezilor.
Suedezii dezbat, si iar dezbat, organizeaza "n" sedinte, efectueaza evaluari, etc..., SI LUCREAZA ... dupa o schema mult mai incetinita.
Ceea ce este uimitor, este ca acest stil tot timpul da rezultate, in timpul lor (al suedezilor), astfel ca punand impreuna maturitatea necesitatii cu tehnologia potrivita, nu preainregistreaza pierderi.
Pe scurt:
1) Suedia este de marimea unui singur stat din Mexic;
2) Nu are decat 2 milioane de locuitori;
3) Cel mai mare oras, Stockolm, abia daca are 500 de mii de locuitori, asa ca o mica localitate din Mexic;
4) Mari intreprinderi cu capital suedez: Volvo, Scania, Ericsson, Electrolux, ABB, Nokia, Nobel Biocare, etc.
Nimic rau in asta, nu-i asa? Pentru a avea o idee de importanta lor, ajunge sa mentionez ca Volvo face motoarele propulsoare ale navetelor de la NASA.
Poate se inseala suedezii, dar ei sunt cei care-mi dau mie salariul...
Trebuie sa mentionez ca nu cunosc un alt popor care sa aiba o cultura colectiva ca a suedezilor.
Va voi povesti o scurta istorie doar ca sa va faceti o idee: Prima data cand m-am dus in Suedia in 1990, unul dintre colegii mei suedezi ma aducea la serviciu in fiecare dimineata cu masina lui. Era in septembrie, era frig si fulguia. Ajungeam foarte repede la intreprindere si el parca masina tot timpul foarte departe de intrare. In fiecare dimineata vin in jur de 2 mii de angajati cu masina la serviciu.
In prima zi nu am facut nici un comentariu, nici in a doua sau in a treia, dar in una din zilele ce au urmat, cu un pic mai multa incredere, l-am intrebat pe colegul meu:
- Aveti locuri de parcare fixe aici? Am vazut ca parcarea este complet goala cand ajungem si totusi tu parchezi la mare distanta de intrare.
Iar el mi-a raspuns pur si simplu:
- Nu, dar noi, care ajungem foarte devreme, avem tot timpul sa mergem pana la intrare, dar cei care ajung mai tarziu, au mai multa nevoie sa gaseasca locuri mai aproape de intrare, nu crezi?
Imaginati-va ce fata am facut... Si acest lucru a fost suficient ca sa-mi schimb in profunzime mentalitatea.
Mai nou, in Europa exista un curent denumit "Slow Food" (Slow Food International Association), Asociatia internationala a alimentatiei cu rabdare, al carei simbol este melcul, isi are centrul in Italia. Ceea ce predica aceasta miscare "slow food" este ca oamenii trebuie sa manance si sa bea lent, pentru a savura mancarea, pentru a se bucura de procesul de prepare al mancarii, impreuna cu familia, cu prietenii, fara graba si de calitate.
Ideea este de a se contrapune spiritului "Fast Food" si a tot ceea ce reprezinta el ca stil de viata. Surpriza este ca aceasta miscare Slow Food, serveste ca baza pentru o miscare mult mai ampla numita Slow Europe, dupa cum descrie revista Business Week. Totul a pornit de la punerea in discutie a grabei si nebuniei generate de globalizare, de dorinta de a avea nivelul vietii in cantitate mare, opus la a avea calitate, (ma refer la calitate de viata, sau calitate umana).
Conform revistei Business Week, muncitorii francezi, chiar daca lucreaza mai putin (35 de ore pe saptamana), sunt mai productivi decat colegii lor americani sau britanici. Si germanii, care in multe intreprinderi au implantat saptamana de 28,8 ore de munca, au vazut productivitatea crescand cu un laudabil 20%. Aceasta atitiudine, numita "slow attitude", atrage atentia pana si americanilor, discipolii lucrului rapid, imediat si in cantitate mare. Pe de alta parte, aceasta atitudine fara graba nu inseamna sa se faca mai putin, nici sa se obtina calitate si productivitate mai mici, ci mai multa perfectiune, atentie la detalii si mai putin stress. Practicand acest lucru in viata, inseamna o intoarcere la valorile familiei, ale prietenilor, ale timpului liber, ale bunei comoditati, ale vietii in micile comunitati. O intoarcere la AICI, prezent si concret, opus lui MONDIAL, indefinit si anonim, inseamna a relua valorile esentiale ale fiintei umane, a micilor placeri ale cotidianului, ale vietii simple si ale convietuirii, ale religiei si credintei.
INSEAMNA UN MEDIU DE LUCRU MAI PUTIN COERCITIV, MAI VESEL, MAI CALM, SI TOTUSI MAI PRODUCTIV, MEDIU IN CARE TOTI OAMENII FAC CU PLACERE CEEA CE STIU EI MAI BINE SA FACA.
E recomandabil sa ne gandim mai in amanunt la toate acestea. E posibil ca vechile proverbe: "Cu rabdarea trece marea" si "Graba strica treaba", sa merite din nou atentia noastra in aceste timpuri de nebunie. Nu ar fi bine ca intreprinderile din comunitatea, orasul, statul sau tara noastra sa inceapa a dezvolta programe serioase de calitate, fara graba, chiar pentru a mari productivitatea si calitatea produselor si serviciilor, fara a pierde calitatea umana?
In filmul "Parfum de femeie" exista o scena de neuitat in care orbul (interpretat de Al Pacino) invita o fata la dans si ea ii raspunde:
- Nu pot, logodnicul meu va sosi in curand. La care orbul ii raspunde:
- Stii, viata se traieste intr-o clipa, si o ia la un tango. Cel mai bun moment al acestui film este aceasta scena de 2 sau 3 minute.
Multi traiesc alergand dupa timp, si il ajung doar cand mor, fie de un infarct, fie de un accident pe autostrada pentru ca goneau prea tare pentru a ajunge la timp. Altii sunt prea nerabdatori sa traiasca in viitor, si uita sa traiasca in prezent, care este unicul timp care exista cu adevarat. Toti avem pe aceasta planeta acelasi timp, nici mai mult, nici mai putin de 24 de ore pe zi. Diferenta sta in utilizarea acestor ore de catre fiecare dintre noi. Trebuie sa invatam sa profitam de fiecare moment, pentru ca, dupa cum zice John Lennon: "Viata este ceea ce se intampla in timp ce planificam viitorul".
Va felicit pentru ca ati reusit sa cititi acest mesaj pana la sfarsit. Multi l-ar fi citit doar pana la jumatate, ca sa nu piarda timpul.... Atat de valoros in aceasta lume globalizata !
Scurta istorie a lenjeriei intime
1323 i.Hr.: Regele Egiptului Tutankamon este inmormantat impreuna cu intreaga sa avere: bijuterii, mobila, lampi, sculpturi, obiecte decorative si... 145 piese de lenjerie intima, care la vremea aceea constau intr-o fasie de panza care se infasura in jurul soldurilor. Pe langa acestea, camera este plina de 400 de statui ale servitorilor insarcinati cu spalarea lenjeriei.
634 d.Hr.: Acest tip de lenjerie incepea sa nu mai fie la moda in Europa. Era inlocuita treptat cu un soi de kimono comfortabil, niste bermude foarte largi.
1482: Regele Edward IV interzice prin decret regal ca persoanele care au statut social inferior celui de lord sa poarte tunici scurte, care nu le puteau ascunde formele prin colantii mulati. Decret care a pus in incurcatura intreaga societate englezeasca, care a fost nevoita sa inventeze asa numitul suspensor, o bucata de material care sa ascunda partile din corp scandaloase.
1525: Henry VIII - poate din cauza frustrarii ca nu avea inca mostenitori pe linie barbateasca - pentru a-si asigura virilitatea in ochii lumii isi indesa tot felul de materiale in lenjeria intima, dand startul unei noi mode care a schimbat intrebuintarea suspensorului: in loc sa ascunda ceea ce se dorea a fi ascuns, ca atunci cand fusese inventat, acum era marit prin diferite metode, pentru a arata mai mult decat era de aratat.
1793: Este inventata lenjeria din bumbac, lucru care a crescut necesitatea bumbacului ajungand ca acesta sa fie produs in cantitati industriale. Asa numita "union suit" - lenjeria care consta intr-o salopeta din bumbac - o versiune timpurie a izmenelor, a devenit lenjeria de corp obisnuita in secolul al XIX-lea. Oamenii de la tara purtau aceeasi "union suit" toata iarna, spaland-o doar cand venea primavara.
Secolul al XIX-lea: Se speculeaza ca unul dintre motivele pentru care femeile lesinau in mod constant in epoca victoriana era din cauza corsetelor mult prea stranse si stramte, impiedicand respiratia normala.
1880: Este inventata turnura rochiei, acea pernita sau bucata de stofa pe care femeile o purtau sub rochie, la spate, mai jos de talie, care devine foarte la moda peste 200 de ani, iar dupa ce a facut furori in epoca, dupa zece ani dispare total.
1909: Horace Greeley Johnson inventeaza ceea ce astazi se numesc izmene, iar pentru aceasta importanta contributie a fost poreclit Edison al lenjeriei.
1919: Interesul crescand al femeilor pentru tot soiul de sporturi, mai ales pentru mersul pe bicicleta si tenis, a facut ca vechile corsete sa nu mai fie practicabile. Ca urmare, pantalonii bufanti purtati sub fuste au devenit cat se poate de populari.
1922: Este probabil cel mai important an din istoria lenjeriei intime a femeilor: este popularizata, mai ales in randul adolescentelor, un nou tip de lenjerie, de lux, din sifon si satin.
1946: Anul in care, oficial, bikini a devenit celebru. Imediat dupa cel de-Al Doilea Razboi Mondial, doi designeri francezi au creat aproape simultan ceea ce numim de atunci bikini. Primul dintre ei, Jacques Heim, proprietarul unui magazin situat pe o plaja din Cannes, a lansat la inceputul anului 1946 varianta sa a costumului de baie… foarte mic. Numindu-l Atome (cu referire la particula minuscula a materiei), l-a promovat in primul rand prin intermediul magazinului sau, fara prea mult succes insa. In vara aceluiasi an, Louis Reard a inceput comercializarea unei variante foarte asemanatoare a Atome-ului lui Heim. Ceea ce a diferentiat apoi succesul celor doi a fost sloganul simplu, dar sugestiv, sub care s-a desfasurat campania de promovare a lui Reard: “Bikini – mai mic decat cel mai mic costum de baie din lume”.
1970: Se ia o noua turnura in istoria lenjeriei: pe plajele Braziliei apare lenjeria tanga. Si desi astazi se gasesc in tot soiul de modele si culori, se pare ca moda a stagnat de atunci.
Limba noastra-i o comoara
Ce s-ar intampla daca am lua ad literam expresii ca "m-a facut cu ou si cu otet", "m-am trezit cu noaptea in cap" sau chiar sa incercam sa "despicam firul in patru"? Am ajunge la disperare ca personajul de mai jos.
Se trezeste un tip de dimineata din cauza unor zgomote ciudate: se crapa de ziua.
O cauta pe nevasta-sa in pat si n-o gaseste: o furase somnul.
Se duce la baie si se uita in oglinda, dar oglinda se face tandari: aruncase o privire.
Se uita intr-un ciob de oglinda si se vede taiat pe tot corpul: il taia la stomac de foame.
Pleaca la serviciu si pe drum vede doua tipuri de oameni: unii care scadeau in inaltime (pe aia ii rodeau pantofii) si altii care dispareau pur si simplu (pe aia ii fura peisajul).
Ajunge la serviciu si isi vede toti colegii lipiti de tavan: purtau discutii la nivel inalt.
La un moment dat se dezlipesc si cad toti de-odata: cazusera de comun acord.
Se enerveaza si pleaca de la serviciu.
Pe drum, il vede pe unul lipit de asfalt si vreo doi care trageau de el sa-l dezlipeasca: era sarac lipit pamantului.
Mai incolo il vede pe unul caruia ii cadeau urechile, nasul, ochii: era putred de bogat.
Se hotaraste sa se sinucida si se arunca de pe un pod in apa; apele se dau la o parte si cade pe uscat: nu era in apele lui.
Dupa aceea se hotaraste sa se imbete; merge intr-un bar, dar intra cu capul taiat in doua: facuse cum il taiase capul.
Mai apoi se aude o bubuitura: cazuse seara. Noapte buna!
The " Y " Generation
Why do we call the last group of people...Generation Y?
I had no idea until I saw this caricaturist's explanation!
Stiinta ne joaca feste
Oare putem avea incredere in descoperirile oamenilor de stiinta? Cat este adevar si cat minciuna si orgoliu din ceea ce se sustine ca este de necontestat?
Marea farsa preistorica
Una dintre cele mai importante descoperiri arheologice ale secolului XX fusese dovedirea clara ca anumite forme sociale primitive de organizare in pesteri, inca se mai pastrau in Filipine pana in 1971. Se credea ca grupul de oameni care traise izolat in acea pestera isi pastrase un mod de viata similar cu cel al oamenilor preistorici in cauza ca forma de secole o comunitate inchisa care nu avusese legatura cu lumea din afara. Astfel se putea demonstra ca in lipsa socializarii si educatiei, oamenii se nasc si pot ramane la un stadiu preistoric de dezvoltare.
Daca vi se pare ca este imposibil ca in 1971 cineva sa mai traiasca ca in epoca de piatra, aveti dreptate sa fiti sceptici. S-a dovenit mai tarziu ca cercetatorii care “descoperisera” acest grup, platisera niste localnici sa traiasca in pesteri si sa se comporte ca oamenii de Neanderthal. Insa aceasta descoperire s-a dovedit a fi o farsa abia in 1983.
Cea mai ciudata selectie naturala
La jumatatea anilor '80, in Marea Britanie, naturalistii s-au vazut pusi in fata unui fenomen curios: din cauza poluarii provenite de la fabrici, scoarta copacilor se innegrea constant, fapt care, se credea, ducea la scaderea numarului de exemplare de molii deschise la culoare fata de cele inchise.
Cum teoria evolutiei era in plina voga, se credea ca din cauza schimbarii culorii copacilor, moliile albe erau mai usor de observat de catre pasari si astfel erau prinse mai repede de catre pradatorii lor. Bernard Kettlewell si-a pus in minte sa dovedeasca cu orice pret aceasta teorie: dupa studii amanuntite in paduri, unde a facut observatii pentru a demonstra ca, intr-adevar, pasarile preferau exemplarele de molii deschise fata de cele inchise, la sfarsit a redactat o teza in care sustinea ca, pe baza observatiilor, a demonsrat ca moliile deschise erau prinse de doua ori mai mult decat cele inchise.
Insa, cu timpul, s-au gasit trei probleme in argumentatia lui:
1) Kettlewell lipea de copaci molii albe moarte pentru ca pasarile sa le manance pe ele si nu pe suratele negre cat se poate de vii si de sprintene,
2) diferenta dintre speciile de molii albe si negre nu este atat de mare incat o pasare sa o remarce,
3) in mod normal pasarile nu se hranesc cu molii de pe trunchiurile copacilor.
Chiar si dupa ce s-au aratat aceste neconcordante, multi oameni de stiinta sustin in continuare teoria, fiind un exemplu simplu pentru selectia naturala.
Uriasul din Cardiff
Se pare ca mitul uriasilor care au trait pe pamant cu milenii in urma a fascinat omenirea dintotdeauna. Dupa o discutie aprinsa cu un cleric care sustinea cu tarie ca exista dovezi in Biblie ca aceste fiinte ar fi existat, cercetatroul George Hull s-a gandit sa-si bata joc de intreaga lume academica. A sculptat in ghips un om cu o inaltime de peste trei metri, pe care apoi l-a ingropat adanc in pamant.
Dupa un an, in 1869, Hull s-a prefacut ca in urma unor sapaturi arheologice, ar fi facut importanta descoperire a gigantului. Toti cei stransi sa priveasca aceasta raritate, nu s-au gandit nicio clipa ca acela nu este trupul fosilizat al unui urias, ci doar o statuie din ghips. Dar farsa a urcat la un nivel mult mai inalt, cand academicienii de la Yale au cercetat-o si au ajuns la concluzia ca este un original. Dupa ce a fost expusa publicului pentru destul de mult timp, Hull a considerat ca sarlatania lui merge totusi prea departe, si s-a hotarat sa-i puna capat. Pentru a scapa nepedepsit, s-a prefacut stupefiat la aflarea ca uriasul expus este o copie a descoperirii sale si ca originalul i-a fost furat. Si toata lumea l-a crezut din nou.
(Aproape) Totul despre sex
Studiile din anii '50 ale lui Alfred Kinsey sunt considerate cartile de capatai ale secolului XX cand vine vorba despre explicarea sexualitatii umane. Probleme tabu ca homosexualitatea, bisexualitatea, adulterul si legatura dintre experientele copilariei si viziunea despre sex a adultului erau explicate mai liber ca niciodata. Insa, conform lui Judith Reisman, cercetarea si teoriile lui Kinsey se bazau de fapt pe o metoda stiintifica extrem de defectuoasa. Se pare ca acesta si-a obtinut datele prin intervievarea, in majoritate, a detinutilor si din rapoartele psihologice ale pedofililor si nu din observatii asupra comportamentului persoanelor cu o viata sexuala normala. Ca urmare, 67% dintre teoriile sale despre homosexualitate nu au fost, mai tarziu, confirmate. Cu toate acestea, studiile lui Kinsey raman cele mai citate cand vine vorba despre comportamentele sexuale.
Uriasul din Cardiff
Se pare ca mitul uriasilor care au trait pe pamant cu milenii in urma a fascinat omenirea dintotdeauna. Dupa o discutie aprinsa cu un cleric care sustinea cu tarie ca exista dovezi in Biblie ca aceste fiinte ar fi existat, cercetatroul George Hull s-a gandit sa-si bata joc de intreaga lume academica. A sculptat in ghips un om cu o inaltime de peste trei metri, pe care apoi l-a ingropat adanc in pamant.
Dupa un an, in 1869, Hull s-a prefacut ca in urma unor sapaturi arheologice, ar fi facut importanta descoperire a gigantului. Toti cei stransi sa priveasca aceasta raritate, nu s-au gandit nicio clipa ca acela nu este trupul fosilizat al unui urias, ci doar o statuie din ghips. Dar farsa a urcat la un nivel mult mai inalt, cand academicienii de la Yale au cercetat-o si au ajuns la concluzia ca este un original. Dupa ce a fost expusa publicului pentru destul de mult timp, Hull a considerat ca sarlatania lui merge totusi prea departe, si s-a hotarat sa-i puna capat. Pentru a scapa nepedepsit, s-a prefacut stupefiat la aflarea ca uriasul expus este o copie a descoperirii sale si ca originalul i-a fost furat. Si toata lumea l-a crezut din nou.
(Aproape) Totul despre sex
Studiile din anii '50 ale lui Alfred Kinsey sunt considerate cartile de capatai ale secolului XX cand vine vorba despre explicarea sexualitatii umane. Probleme tabu ca homosexualitatea, bisexualitatea, adulterul si legatura dintre experientele copilariei si viziunea despre sex a adultului erau explicate mai liber ca niciodata. Insa, conform lui Judith Reisman, cercetarea si teoriile lui Kinsey se bazau de fapt pe o metoda stiintifica extrem de defectuoasa. Se pare ca acesta si-a obtinut datele prin intervievarea, in majoritate, a detinutilor si din rapoartele psihologice ale pedofililor si nu din observatii asupra comportamentului persoanelor cu o viata sexuala normala. Ca urmare, 67% dintre teoriile sale despre homosexualitate nu au fost, mai tarziu, confirmate. Cu toate acestea, studiile lui Kinsey raman cele mai citate cand vine vorba despre comportamentele sexuale.
Idei stupide de afaceri online
Mail catre Mos Craciun
Ei, ideea asta cum vi se pare? Fa-ti o adresa postala de Polul Nord, Alaska, prefa-te ca esti Mos Craciun si taxeaza-i pe parintii care vor ca, de Craciun, copiii lor sa primeasca o scrisoare de la Mosul cu 10 dolari. Byron Reese a trimis din 2001 peste 200.000 de scrisori de cand si-a inceput aceasta afacere, iar acum este milionar in dolari.
Doggles
Creaza ochelari pentru caini si vinde-i online. Vi se pare cea mai tampita idee pentru o afacere? Atunci nu aveti spirit inteprinzator. Cei care s-au gandit la o astfel de afacere sunt acum milionari, si-au extins afacerea si au si sute de magazine in toata lumea cu imbracaminte si accesorii pentru caini.
Mingii pentru antene
Nu te-ai gandit vreodata sa faci mingii cu fete zambitoare pentru antenele de masina, nu? Si nici nu te-ai gadit sa le vinzi online. Si, mai ales, nici prin cap nu ti-ar fi trecut ca te-ar putea imbogati. Multi nu s-ar fi gandit la asa ceva. De asta Jason Wall a avut succes cu afacerea sa, pentru ca a fost primul si singurul cu o asemenea imaginatie, iar acum este milionar.
Cand ai AS-ul in maneca
Creaza un pachet de carti de joc pe care sa desenezi exercitii de fitness. Apoi vinde pachetele la 18,95 dolari bucata. Ti se pare o idee fara sorti de izbanda? Insa instructorul de fitness Phil Black a fost de alta parere si a castigat peste 4,5 milioane de dolari cu aceasta afacere.
Gandeste pozitiv
Paul Graves si Brandon Koechlin s-au gandit ca persoanele cu HIV isi gasesc foarte greu un partener de viata, asa ca au creat un site de matrimoniale pentru ele. Nu, nu este chiar un gest filantropic, din moment ce au avut castiguri de 110.000 dolari, fara sa spere macar ca in doi ani vor fi inscrise ca membri 50.000 de persoane pe site-ul lor.
Scutece artistice
Christie Rein se saturase sa poarte dupa ea scutece in pungi frigorifice. Vroia ceva mic, cu stil in care sa poarte scutecele, asa ca in noiembrie 2004, a proiectat o geanta speciala, suficient de mare pentru a incapea in ea un pachet de servetele umede si patru scutece. In 2005 micuta sa companie Diapees & Wipees a avut castiguri mai mari de 180.000 dolari. Iar acum creaza 22 modele diferite de genti pe care le vinde pe intreg Globul la pretul de 14,99 dolari.
TruGamerz
Huse pentru console playstation si captuseala din gel pentru joystick. Credeti ca nimeni nu ar cumpara asa ceva? Mai ganditi-va o data. Aceasta idee a fost atat de bine primita, incat pana si Target.com si Walmart.com le-au inclus in cataloagele lor online si au vanzari de peste jumatate de milion de dolari anual.
Lucky Wishbone Co.
Wishbones - osul in forma de V de la pieptul puiului, pe care il rupi in doua impreuna cu inca o persoana si cine nimereste bucata mai mare i se implineste dorinta. Un obicei cu radacini puternice la americani. Atat de puternice incat acum s-au inventat si wishbones false. Cine ar avea nevoie de asa ceva? Se pare ca multi din moment ce Ken Ahroni, cel care a pornit aceasta afacere, produce 30.000 de astfel de oase pe zi si le vinde cu 3 dolari osul.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)