Intelepciune

Copilul rade : "intelepciunea si iubirea mea e jocul ". 
Tanarul canta: " jocul si intelepciunea mea'i iubirea". 
Batranul tace : " iubirea si jocul meu e intelepciunea " .... 

Ce gandeste un bebe la botez!

Ora 14.00. Multă lume în casă. Mama s-a coafat, tata are un soi de şervet verde legat de gât, cam ca babeţica mea, dar mai îngust. Arată caraghios, am râs de el. Bietul tata, crede că râd de fapt cu el. Oricum, suspect de multă agitaţie. Presimt că e în legătură cu mine. Ia să stau treaz. Nu, mamă, nu vreau să dorm şi nici să mănânc. Voi îmi pregătiţi ceva.

Ora 15.00. Au mai venit şi alţii. Vorbesc tare, râd. Din când în când se apleacă şi mă gâdilă. Ăsta-i un obicei tâmpit - ce, ne cunoaştem? Pe voi vă gâdilă necunoscuţii în dormitor? Ia să plâng niţel, poate mă ia mama-n braţe şi scap. Deci trag aer în piept, deschid gura şi…

Ora 15.45. Presupun c-am adormit. Adică trebuie să fi dormit, nu? că acuma m-au trezit. Ce mitocani… Bă, dormeam, da? Ce mă trambalaţi atâta? Na, că acum a apucat-o pe mama cheful să mă schimbe. Femeie, tu pe ce lume eşti? Lasă-mă-n pace să dorm! Ia să tragem aer în piept…

Ora 16.15. Credeţi că am chef de plimbare? Adică, vă imaginaţi că asta vrea omu’ sâmbătă după-amiază pe la patru, să se dea cu maşina? Şi acum ne şi întoarcem, că cică au uitat un certificat de naştere. Asta mi se pare o prostie - ce, aveţi nevoie de dovezi că m-am născut? nu urlu suficient de tare aici? Nu pricepeţi? Vreau aaa-caaa-săăăă, la mine-n paaaat!

Ora 16.30. Oooo, ce de luminiţe-n camera asta! Şi ce tavan înalt! Miroase cam naşpa, n-ar strica o curăţenie generală, dar dacă n-au ferestre, nici n-ai ce să speri… Uite-i şi pe tipii ăştia, umblă-n rochii aurii cu mâneci negre, doi bărboşi… na că unul a pus mâna pe mine - ia gheara, bă naşpetule, ce-i cu manierele astea?

Ora 16.40. Cântă - sau aşa cred ei. Mama e Carmina Burana pe lângă ăştia. Aloouu, mă blues brothers, mai încet că nu mă mai aud gândind! Mă ţine-n braţe o tanti, habar n-am cine e, ăia rag de mama focului, e cam multă lume în spate, e şi oală mare în stânga, o masă… Cred că ăştia vor să mă mănânce. Băi, trebuie să scap de-aici imediat. Mama! Maaaaa-maaaaa! Cât mai tare: MAAAA-MMMAAAAAA!

Ora 16.50. Urlu în continuare. Pân-aici mi-a fost, nu mai scap. Mama e cu ei, clar, în loc să mă scape din beleaua asta îngrozitoare (în care tot ea m-a băgat, dacă e să mă gândesc), a vent să-mi dea suzeta. Suzeta? De-asta crezi tu, mamă, că am nevoie acum? Ia-mă de-aici, nu-i vezi p-ăştia ce-mi pregătesc? Ce trădătoare… Nu m-aş fi aşteptat la aşa ceva tocmai din partea ei.

Ora 17.00. Tanti m-a pasat la nenea, dar tot în spatele bărboşilor stau. Ăia fac vrăjitorii peste cartea de bucate, lumea îi aprobă cu gesturi stranii... În oala aia e apă, m-am prins. Nu văd de-aici dacă e vreun morcov şi niscaiva păstârnac înăuntru, dar n-am nici o-ndoială. Cred că mă fac ciorbă. Am încurcat-o rău de tot. Cred c-am şi răguşit, dar nu mă las - cineva trebuie să mă salveze şi pe mine. Cineva, oricine, ajutor!

Ora 17.05. Nenea face avioane cu mine. Ce truc vechi, suckere, nu mă păcăleşti.

Ora 17.10. Nenea face avioane cu mitraliere şi cu bombe. Am tăcut, fazanul crede că datorită lui. Aiurea, nu m-am resemnat, doar îmi conserv puterile magice. Când or vrea să m-arunce-n oală, o să-mi iau zborul şi-o să le dau cu tifla din turlă. Roadeţi-vă unghiile, na, canibalilor.

Ora 17.15. Gata, pân-aici mi-a fost. M-au luat pe sus, m-au pus pe masă, m-au dezbrăcat. Pentru o clipă am ajuns pe burtă, dar puterile magice n-au acţionat, n-am putut s-o şterg, deşi am încercat. Acum m-a luat bărbosul nr. 1 şi mă duce spre oală. Acum, ajutor acum! Bă, nu mă băga-năuntru, bă, stai aşa…

Ora 17..15. WHOA! S-a răzgândit, uite-l că mă scoate. Stai să ţip.

Ora 17.15. Nu, iar mă bagă-n oală. Mă, nebunule, termină!

Ora 17.15. Iar m-a scos. Devine ridicol. Nici nu ştiu dacă vrea să mă înece pe bune, că mă ţine de nas şi gură. Poate vrea să mă sufoce? Mă deşteptule, tu respiri cumva pe alte găuri?

Ora 17.15. Dacă mai face asta încă o dată, pe bune dacă nu fac şi eu ceva pe el. Măcar atât. Ia, că mă ţine deasupra oalei, să mă scurg. Ce înapoiaţi… de prosoape n-aţi auzit?

Ora 17..20. Credeam c-am scăpat, că s-au îndurat. M-au luat de la oloi, m-au îmbrăcat la loc, dar m-au dat şi cu ulei şi tot lui nenea ăla m-au livrat şi ăla merge cu bărboşii într-o cameră secretă. Acolo o fi tigaia, poate nu mai vor ciorbă. Unde duceţi voi copiii mici, mă nenorociţilor? Ia să urlu un pic, poate atrag atenţia cuiva, deşi ăştia-s clar vorbiţi între ei... Las’că scap eu şi vă dau pe mâna Poliţiei!

Ora 17.25. Nu trebuia să urlu. Mi-au băgat pe gât droguri cu linguriţa. Se-nvârte tot, mă ţin de bărbie să-nghit. Am reuşit să scuip un pic, dar bărbosul s-a ferit, e clar că are experienţă, pezevenghiul. În schimb, fraierul care mă ţine strâns în braţe e începător. Acum are o amintire de la mine pe rever.

Ora 17.30. Dhhroglgul ăla îşşşi mmfaşeee emfectul… mmmmhhhmmm… mi-e somn. Tu, trecătorule, dacă citeşti asta, să ştii că m-am luptat ca un bărbat şi-am fost învins mişeleşte. Adio şi să vă stau în gât.

Ora 18.00. M-am trezit din nou. Sunt viu, întreg.. Nu ştiu cum am scăpat, dar încă un botez nu mai suport. Băi, deştepţilor, sper că nu vă mai vine vreo idee săptămâna viitoare.

Femeie, ia scoate sutienul şi fă-te-ncoa. N-am uitat că m-ai trădat acolo, dar acum am nevoie de tine. Mi-e foame.

În căutarea genei care determină inteligenţa

(comentariu inspirat din emisiunea "Natural-born genius?") 
Odată ce noi, oamenii, am aflat că informaţia cu privire la caracteristicile fizice şi psihice ale organismului se găsesc stocate în interiorul corpului, într-o celulă numită ADN, şi mai mult, că aceste însuşiri se moştenesc de la părinţi, s-a născut şi întrebarea dacă ele pot fi cumva influenţate. Cu alte cuvinte, se pune problema dacă acea combinaţie a genelor părinţilor poate fi dictată, sau măcar influenţată, astfel încât să se obţină o combinaţie fericită a celor cu efecte pozitive. Răspunsul încă nu se ştie cu exactitate. Există dovezi pro şi contra. Cea mai mare problemă în acest caz se referă la faptul că a fost deocamdată imposibil să se identifice exact vreo legătură cauzală de forma: gena X determină caracteristica Y. Totuşi, câţiva oameni de ştiinţă au pornit tocmai în căutarea genei care determină inteligenţa, adică IQ-ul noului născut. Cercetările s-au desfăţurat în paralel în SUA şi în Anglia, şi s-au efectuat asupra cromozomului 6, unul dintre cei mai bine cunoscuţi de către specialişti. 
Mai întâi s-a pus problema dacă inteligenţa se mosteneste sau nu. Cercetătorii au încercat, statistic, să descopere o legătură între inteligenţa părinţilor şi cea a copiilor. Această abordare nu a adus rezultatul "dorit". Ar fi fost prea frumos, ca printr-o simplă corelaţie statistică să se explice un lucru atât de complex. Mai departe s-a efectuat un studiu mai atent asupra unor copii de grădiniţă, pentru a se încerca descoperirea unor "aptitudini" ce se manifestă chiar de la început. Relevanţa testului este cu atât mai mare cu cât nu s-au mai folosit teste "clasice" pentru determinarea IQ-ului (de genul celor care se folosesc pentru recruţi în armată). Copiii au fost lăsaţi să se joace cu jucării special selectate. Diferenţele au fost într-adevăr uimitoare. Pe când un copil s-a dovedit deosebit de pasionat de dinozauri, memorând numele acestora (extrem de lungi şi dificil de ţinut minte), altul nu s-a dezlipit de jucăriile gen lego. 
Deşi ceea ce am învăţat la scoală era oarecum clar (există gene dominante, gene care se pot moşteni doar de la mamă, altele doar de la tată), acest studiu spune altceva. Genele se pot asemăna cu un pachet de cărţi de joc pe care le amesteci. Apoi le împarţi în două şi rezultă două combinaţii diferite. Poţi avea într-o parte doar aşii, iar în cealaltă numai cărţi mici sau poţi avea două combinaţii echilibrate. La fel şi cu copii: aceeaşi familie poate avea doi copii cu trăsături asemănătoare, dar poate avea şi un "geniu" alături de un copil mai puţin inteligent.
Gemenii confirmă acest fapt. Cei aşa-zişi identici (uşor de recunoscut după înfăţişare) împart acelaşi ADN, deci au aproape aceleaşi aptitudini intelectuale, pe când cei neidentici pot să aibă aptitudini fizice şi intelectuale net diferite.Chiar dacă aceste afirmaţii sunt destul de categorice, se pare că studiul a mai dezvăluit un adevăr: mediul în care copii cresc îşi pune amprenta categoric asupra aptitudinilor la maturitate. De exemplu, un copil care se naşte cu aptitudini intelectuale bune (identificate cu ajutorul testelor mult controversate) pot să piardă acest avantaj dacă nu sunt stimulaţi să-l folosească. E lesne de înteles că este valabil, în linii mari, şi invers. Cu alte cuvinte părinţii au un rol determinant în viitorul unui copil, dar nu doar prin însuşirile ce i le transmit prin intermediul genelor, ci şi prin educaţia "primară" pe care o oferă acestora. Un exemplu mai uşor de înţeles este rezultatul unui studiu care a găsit o relaţie de genul: copii ce provin din familii destrămate, vor avea şi ei dificultăţi în a întemeia o familie sănătoasă.
Cercetătorii au luat mostre de sânge, în vederea prelevării de ADN, de la copii consideraţi super dotaţi şi le-au comparat cu mostre de la cei consideraţi de nivel mediu. După cum am spus, studiul s-a efectuat asupra cromozomului 6, urmărindu-se intensitatea unei anumite gene sau a unui grup de gene. Ceea ce ei declară că au descoperit, este faptul că inteligenţa noului născut depinde de prezenţa sau absenţa unor gene. 
Ştiinşific vorbind, studiul a fost un succes. 
După cum unii oameni sunt marginalizaţi datorită înfăţişării, e foarte probabil ca ei să fie excluşi datorită informaţiei pe care această genă o oferă. Iar în condiţiile în care ADN-ul este conţinut chiar şi în firul de păr, nu va fi dificil pentru cei din jur, într-un viitor probabil, să afle conţinutul genetic al persoanei cu care au de-a face. În această situaţie, oricât de ştiinţifice ar fi datele, judecarea unei persoane în acest fel este subiectivă.
S-a observat că studiile pentru determinarea coeficientului de inteligenţă nu sunt exhaustive. Persoane cu rezultate superioare la aceste studii au dificultăţi în a dovedi practic aptitudinile superioare, pe când alţii au rezultate mult mai bune în viaţa de zi cu zi decât le-au fost diagnosticat prin testare. Chiar dacă în SUA este „la modă” să plăteşti pentru a fi testat cu diferite astfel de teste (în speranţa obţinerii unei slujbe bine plătite, rezultatele se includ în CV), ele nu oferă garanţia valabilităţii practice. Un reprezentant al armatei susţine că de fapt testele, aşa cum sugerează şi cercetătorii, relevă doar potenţialul unei persoane, iar pe ei asta îi interesează. Ne este oferit ca exemplu un recrut care nu avea prea multă pregătire scolară, dar care a obţinut un punctaj mare la test, iar acum se ocupă de cea mai sofisticată aparatură de luptă. Un alt reprezentant avizat, de data aceasta al sistemului educaţional din SUA, susţine că testele sunt necesare la copii pentru a-i trata diferenţiat şi a le oferi şansa să se manifeste în concordanţă cu potenţialul lor, însă psihologii nu sunt deloc de acord cu acest lucru. Ei aduc în vedere faptul că un „geniu” într-o clasă de elevi are rolul de a-i încuraja pe ceilalţi să-şi îmbunătăţească aptitudinile, fiind în acest fel un factor pozitiv. Copii care sunt declaraţi inferiori din acest punct de vedere nu mai au şansa să recupereze presupusa diferenţă. Pe de altă parte copii consideraţi superdotaţi susţin faptul că ei sunt forţaţi tot timpul să fie în frunte. Odată ce li se atribuie această etichetă de „geniu”, ei trebuie mereu să fie mai buni decât ceilalţi. Acest lucru duce la oboseală intelectuală, stres şi chiar la marginalizare socială. 
După cum se poate vedea, problema nu e atât de simplă pe cât se credea. 
În schimb, profesorii de muzică susţin faptul că aproape oricine poate obţine performanţe bune în muzică, atâta timp cât doreşte cu adevărat acest lucru şi exersează foarte mult. Mai pe scurt: e nevoie de 1% talent şi 99% muncă. Desigur că există persoane care nu au nici măcar cele mai elementare aptitudini către acest domeniu, dar se susţine faptul că majoritatea (cel putin 80%) ar fi capabili de performanţe de apreciat. Chiar dacă nu vă veţi apuca de cântat, gânditi-vă la faptul că puteţi avea aptitudini nebănuite care nu le-aţi descoperit, probabil fiindcă încă nu aţi avut ocazia să le folosiţi. 
Cine ştie... poate în voi zace un mare campion sportiv, sau un mare artist, sau...