Vând tara avariata

Vând tara avariata, cu 22 milioane de locuri, pe butuci. Km reali 238.391, ultimul proprietar...

Stare tehnică:
Are probleme cu alimentarea, o mică defecţiune la mecanismul de direcţie, că nu ţine linia dreaptă, şi merge cam înfrânată. Cutia de viteze e blocată în marşarier. Este înmatriculată în Europa, cu numere provizorii, se mai poate circula cu ea maxim o lună.

Istoric:
Este fabricată acum 2000 de ani, sub licenţă romană. A fost avariată în repetate rânduri. Prima dată a fost condusă de nişte ciobani, dar au mai călărit-o şi alţii. A fost reparată numai cu piese second hand, aduse de pe la turci. O perioadă a fost condusă bine de nişte nemţi, Carol I şi Ferdinand, dar apoi a încăput iarăşi pe mâna unor idioţi care au băgat-o prin toate gropile.
Exteriorul a fost vopsit în 1989, dar interiorul este încă plin de rugină. A mai avut câteva reparaţii capitale, în 1600, 1859 şi 1918, dar a mai şi pierdut o parte din piese.

Combinaţii:
Predau leasingul, mai sunt de plată la ea câteva zeci de rate FMI. Accept şi variante de schimb cu o ţară similară din Africa, oricât de mică ar fi dar să funcţioneze.

De ce o vând:
Sincer să fiu, o vând că m-a lăsat în drum şi nu mă pricep la ea. Plus că îmi consumă cam mult, şi ca s-o repar mă costă cât nu face. Oricum, eu n-am permis de conducere pentru categoria asta de ţară, aşa că să o conducă cine s-o pricepe. Dacă nu o vrea nimeni, o dezmembrez şi o vând pe bucăţi. E păcat de ea, vă spun. Sper să o ia cineva care ştie să o aprecieze.

ALIMENTATIA IN FUNCTIE DE GRUPA SANGUINA - GRUPA B

GRUPA B

In acest articol vei gasi urmatoarele informatii referitoare la
grupa B :

Caracteristicile grupei sanguine B.
Recomandari pentru controlul greutatii pentru grupa B .
Recomandari generale pentru dieta grupei sanguine B.
Alimente foarte benefice si alimente care ar trebui evitate pentru grupa B.


CARACTERISTICILE GRUPEI B - NOMADUL

EchilibratSistem imunitar puternic Tract digestiv tolerant Consumator de produse lactate Optiunile cele mai flexibile privind dieta Raspunde cel mai bine la stres prin creativitate Necesita un echilibru intre activitatea fizica si mentala pentru a se mentine suplu si activ

Recomandari pentru controlul greutatii

Exista asemanari intre Grupa B si Grupa O in privinta reactiei la glutenul din griu care determina incetinirea metabolismului. Daca mincarea nu este eficient digerata si nu este folosita drept “combustibil” pentru nevoile energetice ea se depoziteaza sub forma de grasime. Pesoanele cu grupa B isi pot controla cu usurinta greutatea aplicind dieta specifica acestei grupe deoarece nu intimpina nici o bariera fiziologica cum ar fi problemele homonale sau digestive(asa cum se intimpla cu grupa O)
  • Alimentele care trebuie evitate deoarece favorizeaza cresterea in greutate pentru grupa B : porumb, griu, linte, arahide, semintele de susan. Aceste alimente afecteaza buna functionare a metabolismului ducind la oboseala, retentie hidrica si hipoglicemie. Deci persoanele care au grupa B si doresc sa slabeasca trebuie sa evite cu siguranta griul si produsele derivate.
  • Alimente benefice care favorizeaza scaderea in greutate pentru grupa B : legume verzi, carne slaba, ficat, produse lactate(cu continut mic de grasimi), oua, ceai de lemn dulce.


Recomandari generale pentru dieta grupei B

Grupa sanguina B se aseamana in multe privinte cu grupa sanguina O. Oamenii care au grupa B sunt in general rezistenti si ageri capabili sa reziste la multe dintre cele mai severe boli caracteristice epocii moderne cum ar fi cardiopatiile si cancerul. Chiar si atunci cind contracteaza aceste boli ei le vor supravietui aproape sigur. Persoanele cu grupa B sunt predispuse mai degraba la tulburari rare cum ar fi : scleroza multipla, sindromul de oboseala cronica. B vine de la balanta. Dieta grupei B este echilibrata si complexa incluzind o mare varietate de alimente. Reprezinta cea mai buna combinatie dintre regnul animal si cel vegetal. O alimentatie sanatoasa pentru grupa B trebuie sa includa: carne rosie, peste, lactate, legume si fructe.
Pentru grupa B se recomanda in special evitarea carnii de pui . Este preferabil sa consumi carne rosie mai ales miel si iepure. Carnea de vita sau de curcan poate fi consumata in cantitati moderate. Este bine sa eviti carnea de porc. Alimentele marine sunt foarte benefice , in special pestii oceanici de apa adinca(codul si somonul) precum si pestii cu carne alba. Alimentele marine reprezinta surse excelente de proteine de calitate si uleiuri nutritive. Evitati toate crustaceele; crabi, homari, creveti. Grupa B este singura grupa sanguina pentru care produsele lactate sunt foarte benefice.
Uleiul de masline se recomanda pentru digestie si eliminarea deseurilor din organism. Cerealele care trebuie evitate sunt griul si porumbul si secara deoarece incetinesc metabolismul si favorizeaza retentia apei, depozitarea grasimilor si oboseala. O alternativa benefica o reprezinta orezul.
Legumele (in special cele cu frunze verzi) sunt foarte nutritive si benefice din acest motiv se recomanda cit mai des(3-5 portii pe zi). Eliminati complet rosiile din dieta dvs. Grupa B tolereaza aproape toate fructele in special ananasul, strugurii, bananele si prunele. Este bine sa consumi in fiecare dimineata la sculare un suc intaritor(fructe sau legume) benefic pentru sistemul imunitar si digestiv. Plantele benefice pentru grupa B sunt : ginseng , ginkgo biloba, menta, ghimber si macese. Bauturile benefice sunt : ceai verde, ceaiuri de plante, apa si sucuri naturale. Pentru maximizarea performantelor este bine sa eviti sau sa consumi in cantitati foarte mici cafea, vin sau bere. Inlocuieste cafeaua cu ceai verde care contine cofeina si creste imunitatea. Bauturile alcoolice distilate sunt interzise.
Personalitatea oamenilor cu grupa B se caracterizeaza prin echilibru si armonie. Ei nu se simt inclinati spre povocari si confruntari. Sunt capabili sa inteleaga puncul de vedere al altora. Pentru grupa B accentul se pune pe echilibrarea starilor fiziologice si emotionale.
Tabelul cu alimente benefice si cu alimentele de evitat-gr. B
Alimentele care nu sunt incluse in categoriile "benefice" sau "de evitat" sunt considerate "neutre" si le puteti consuma, daca va plac, dar cu moderatie.
ALIMENTE
RATIE FRECVENTA
BENEFICE
DE EVITAT
Carne rosie slaba
120 -180 gr. barbati
60-150 gr. Femei, copii
2-3 ori pe saptamina
Miel, oaie, iepure, vinat
Neutre: vita, vitel, ficat, curcan
Costita, inima, porc
Carne pasare
120 -180 gr. barbati
60-150 gr. Femei, copii
0-3 ori pe saptamina
Nu se recomanda carnea de pui
Pui, rata, gisca
Alimente marine
120-180 gr.
3-5 ori pe saptamina
Cod, platica, macrou, stiuca, sardine, scrumbie, calcan, pastrav, sturion, icre(caviar)
Ansoa, scoici, crab, homar, midii, caracatita, stridii, creveti, baracuda, somon afumat
Lapte, Iaurt    
100-200 ml.
2- 5 ori pe saptamina
Lapte degresat, iaurt, kefir, brinza, mozzarela
inghetata
Brinzeturi  
60 gr.
3-5 ori pe saptamina




Oua
1 ou
3- 4 ori pe saptamina


Uleiuri si grasimi
4 - 6 linguri
pe saptamina
Ulei de masline
Ulei de porumb, ulei de arahide, ulei de floarea soarelui
Nuci si seminte
6-8 nuci
2-5 ori pe saptamina
Neutre: migdale, castane, nuci
Alune, fistic, arahide, unt de arahide, seminte de floarea soarelui, seminte de dovleac, mac
Legume uscate
1 ceasca sub forma uscata
2-3 ori pe saptamina
Fasole mare
Neutre: fasole verde, mazare, fasole aramie, fasole alba
Linte, mazare neagra
Legume
O ceasca de legume crude sau inabusite
3-5 ori pe zi
Sfecla, varza, morcovi, conopida, broccoli, vinete, mustar, verdeturi, ciuperci, pastirnac, ardei, cartofi
Avocado, porumb, dovleac, rosii, masline, ridichi, tofu, anghinare
Cereale
1 ceasca sub forma uscata
2-4 ori pe saptamina
Mei, faina de ovaz, faina de orez, orez expandat, prajituri de orez
Neutre: piine fara gluten, piine din faina de soia
Fulgi de porumb, faina de porumb, griu, tarite de griu, secara, cereale combinate, orz
Piine
1 felie pe zi




Paste fainoase
1 ceasca sub forma uscata
2-4 ori pe saptamina


Fructe
90-150 gr.
3-4 ori pe zi
Banane, ananas, struguri, prune, papaya
Nuca de cocos, curmale, rodii
Sucuri naturale  
250 ml.
2-3 ori pe zi
Varza, struguri, ananas, papaya
rosii
Apa
2 litri pe zi




Ceaiuri de plante
1-2 cani pe zi
Ginseng, ghimber, patrunjel, macese, salvie, menta, frunze de zmeura
Aloe, gentiana, tei, matasea porumbului, traista ciobanului
Mirodenii si condimente
Asezonarea salatelor si mincarurilor.
Ardei rosu, curry, ghimber, hrean, patrunjel
Piper, ketchup, amidon de porumb, scortisoara, gelatina, tapioca
Bauturi
Cantitati mici din bauturile permise
Ceai verde
Neutre: bere, vin, cafea
Bauturi alcoolice distilate, sifon, bauturi racoritoare sintetice
Alimentele care nu sunt incluse in categoriile "benefice" sau "de evitat" sunt considerate "neutre" si le puteti consuma, daca va plac, dar cu moderatie.

ALIMENTATIA IN FUNCTIE DE GRUPA SANGUINA - Grupa A

CARACTERISTICILE GRUPEI A
Primul vegetarian
Culege ceea ce sadeste
Tract digestiv sensibil
Sistem imunitar tolerant
Predispozitie pentru boli cardiace, diabet
Raspunde cel mai bine la stres prin actiuni de calmare
Se adapteaza bine la mediul inconjurator si la dieta
Necesita o dieta vegetariana pentru a ramine svelt si activ
Recomandari pentru controlul greutatii

Daca esti obisnuit sa maninci carne vei slabi foarte usor eliminind alimentele toxice din dieta si reducind carnea.
Din punct de vedere al metabolismului, grupa A este exact opusul grupei O. Persoanele cu grupa A au tendinta de a retine apa si depoziteaza in final carnea sub forma de grasime. Cauza este, nivelul scazut al acidului gastric care nu favorizeaza digestia carnii.
Alimentele care favorizeaza cresterea in greutate pentru grupa A: carnea, grasimile animale, produsele lactate, fasolea mare, produsele fainoase consumate in cantitati mari
Alimente benefice care favorizeaza scaderea in greutate pentru grupa A: alimentele pe baza de soia, legumele si fructele care contin o cantitate mare de vitamina C, uleiurile vegetale.
Recomandari generale pentru dieta grupei A
Persoanele cu grupa A au un sistem imunitar foarte sensibil si trebuie sa elimine alimentele suprapreparate si rafinate specifice epocii moderne si sa consume alimente cit mai naturale (proaspete, ecologice)
Urmind dieta grupei A, creste imunitatea si pot fi evitati factorii de risc care genereaza anumite boli specifice acestei grupe: bolile cardiace si diabetul.
Alimentatia vegetariana este cea mai benefica pentru grupa A . Se recomanda proteinele vegetale. Sistemul digestiv al celor care au grupa A prelucreaza mai greu carnea rosie si grasimile animale. Prezenta in cantitate redusa a acidului gastric ii fac mai adaptabili la alimentele agrariene.
Alimentele de origine animala nu sunt benefice si au un efect diferit fata de grupa O facindu-i pe oamenii cu grupa A molesiti, si lipsiti de energie. Pentru a obtine cele mai mari beneficii ar trebui redusa carnea din alimentatie.
Daca totusi nu poti renunta la carne alege pestele si carnea de pasare. Carnea trebuie preparata mai ales la gratar (teflon).
Produsele lactate sunt greu digerabile pentru persoanele cu grupa A. Fiind bogate in grasimi saturate ele sunt contraindicate deoarece acest tip de grasimi afecteaza inima si predispun la obezitate si diabet. Se recomanda evitarea laptelui integral. Este preferabil sa consumi iaurt, kefir, sana, lapte de soia, brinza de soia.
Uleiul de masline virgin este foarte benefic pentru sistemul cardio-vscular, contribuind la scaderea colesterolului.
Arahidele si semintele de dovleac contribuie la aportul de proteine vegetale care sunt mult mai benefice pentru grupa A decit cele animale.
Produsele pe baza de soia se recomanda in mod special pentru grupa A fiind o alta sursa importanta de proteine vegetale. Produsele pe baza de griu vor fi consumate cu moderatie.
Legumele sunt vitale pentru grupa A. Este preferabil sa le consumati in stare cit mai naturala(crude sau putin inabusite) pentru a pastra continutul lor nutritiv : vitamine, minerale, enzime, antioxidanti. Evitati rosiile, cartofii si varza.
Fructele ar trebui consumate de 3-4 ori pe zi. Majoritatea fructelor sunt admisibile. Evitati totusi portocalele, bananele, mango si nuca de cocos.
Cei care au grupa A ar trebui sa inceapa fiecare dimineata cu un pahar de apa calda in care se stoarce sucul de la o jumatate de lamiie. Aceasta bautura ajuta la eliminarea toxinelor.
Bauturile benefice pentru grupa A sunt: ceaiul verde alternativ cu cafeaua si vinul rosu (o jumatate de pahar pe zi). Vor fi evitate ; berea, ceaiul negru, bauturile alcoolice distilate, bauturile racoritoare sintetice.
Odata cu inaintarea in virsta scade capacitatea de asimilare a vitaminelor liposolubile de aceea se recomanda o suplimentare a alimentatiei cu Vitamina A pentru cresterea imunitatii si a puterii de adaptare la stres. Recomandari generale pentru dieta grupei A
Tabelul cu alimente benefice si cu ali
ALIMENTE
RATIE FRECVENTA
BENEFICE
DE EVITAT
Carne rosie slaba
-
Nu exista alimente pe baza de carne foarte benefice
Carne de vita, vitel, porc, oaie, vinat, organe, costita,
Carne pasare
120 -180 gr. barbati 60-150 gr. femei
3 ori pe saptamina
Neutre : Pui, gaina, curcan
Rata, Gisca
Alimente marine
120-180 gr.
1- 4 ori pe saptamina
Crap, cod, pastrav, macrou, somon, peste cu carne alba
Caviar, ansoa, scoici, raci, creveti, hering, biban, scrumbie, calcan, conserve afumate sau marinate
Lapte, Iaurt    
200 ml.
0- 4 ori pe saptamina
De preferat produse lactate fermentate(iaurt, sana) Alternative benefice : brinza de soia, lapte de soia
Unt, inghetata, brinzeturi grase, schweitzer, camembert, parmezan, lapte dulce
Brinzeturi  
60 gr.
2- 4 ori pe saptamina




Oua
1 ou
1- 3 ori pe saptamina


Uleiuri si grasimi
2 - 6 linguri pe saptamina
Ulei de masline
Ulei de porumb, ulei de arahide, grasimi animale, grasimi preparate termic(prajite)
Nuci si seminte
Aprox. o mina
2-5 ori pe saptamina
Arahide, seminte de dovleac(neprajite), nuci, migdale
Fistic
Legume uscate
1 ceasca sub forma uscata
3-6 ori pe saptamina
Fasole alba marunta, mazare, soia
Fasole mare, fasole aramie
Legume
O ceasca de legume crude sau inabusite
2-5 ori pe zi
Majoritatea legumelor sunt benefice(cit mai ecologice si mai proaspete)
Foarte benefice : morcovi, spanac, patrunjel, praz, dovleac, usturoi, ceapa, hrean, gulie, ridichi,
Rosii, vinete, varza, masline, cartofi, ardei
Produse de soia
180-240 gr.
4-6 ori pe saptamina
Produsele pe baza de soia sunt foarte benefice si se pot consuma cit mai des


Cereale
1 ceasca sub forma uscata
5-7 ori pe saptamina
Ovaz, secara, orez, faina de soia, faina de porumb, faina de orez
Tarite de griu, faina alba, griu decorticat, faina de cartofi, cereale combinate
Piine
3-5 felii pe zi  




Paste fainoase
1 ceasca sub forma uscata
2-4 ori pe saptamina




Fructe
90-150 gr.
3-4 ori pe zi
Caise, mure, afine, cirese, smochine, grapefruit, lamii, ananas, prune
Banane, nuci de cocos, mango, portocale, mandarine
Sucuri naturale  
250 ml.
4-5 ori pe zi
Lamiie cu apa(dimineata), morcov, caise, grapefruit, ananas, cirese negre
Suc de rosii, portocale, papaya
Apa
1-2 litri pe zi




Ceaiuri de plante
1-3 cani pe zi
Aloe, ceai verde, musetel, macese, ghimber, ginseng, echinacee, paducel, valeriana
Matasea porumbului, ardei rosu, rubarba
Mirodenii si condimente
Asezonarea salatelor si mincarurilor.
Mirodenii pe baza de soia(sos de soia), usturoi, ghimber, cimbru, patrunjel, marar, hrean, oregano, busuioc, mustar
Piper, otet, boia, gelatina, capere, maioneza, ketchup, muraturi
Bauturi
Cantitati mici din bauturile permise
Cafea, ceai verde, vin rosu,
Bere, cola, ceai negru, sifon, bauturi alcoolice distilate
Alimentele care nu sunt incluse in categoriile "benefice" sau "de evitat" sunt considerate "neutre" si le puteti consuma, daca va plac, dar cu moderatie.



Grupele de sange si recomandari alimentare - grupa 0



GRUPA 0

Exista o stransa legatura intre grupa de sange, alimentatie si sanatatea oamenilor. Putini oameni se gandesc la implicatiile grupei sanguine desi aceasta reprezinta o forta genetica puternica.

Grupele sanguine sunt fundamentale in logica suprema a naturii, urmand un traseu neintrerupt de la cel mai timpuriu moment al creatiei umane pana in prezent. Grupele sanguine pot fi folosite ca amprenta celulara si ne dezvaluie multe mistere ce marcheaza starea noastra de sanatate sau de boala. Din acest punct de vedere este valabila zicala: "mancarea unui om este otrava altuia" .
Stiinta grupelor sanguine permite alegerea unei alimentatii adecvate pentru prevenirea unor boli, incetinirea imbatrinirii, tratarea obezitatatii.
Sfatul nostru este sa urmezi dieta grupei sanguine cel putin doua saptamani si vei sesiza in aceasta perioada multe schimbari: un nivel mai crescut de energie, scadere in greutate (sau crestere, dupa caz), o reducere a tulburarilor digestive, ameliorarea problemelor cronice de sanatate.
Fiecare om este unic, avem nevoi nutritionale diferite; de aceea singura modalitate de a mentine sanatatea sau de a vindeca boala este adaptarea hranei la nevoile specifice fiecarui individ. Grupa sanguina este cheia care descuie usa spre misterele sanatatii, bolii, longevitatii, vitalitatii, echilibrului emotional, ea determina rezistenta fata de boli, eficienta cu care ardem caloriile, raspunsul la stres si insasi personalitatea noastra.

Analiza grupelor sanguine a furnizat explicatii privind faptul ca unii oameni sunt capabili sa piarda in greutate urmand anumite diete, in timp ce altii nu, unii oameni isi mentin vitalitatea la varste inaintate in timp ce altii se deterioreaza fizic si mental.
Fiecare grupa sanguina contine mesajul genetic al alimentatiei si comportamentului stramosilor nostri. Istoria umanitatii este istoria supravietuirii. Viata in timpurile stravechi era scurta, brutala si grea. Diferenta dintre grupele sanguine reflecta in ultima instanta capacitatea de adaptare a omului la diferite solicitari din partea mediului exterior.
Grupa 0 semnifica "vechimea". Primii oameni erau vanatori iscusiti, deci carnea (proteinele) reprezentatau principala sursa de energie. Acesta a fost momentul in care atributele digestive ale grupei 0 s - au definitivat. Omul cu grupa 0 hranit cu proteine are un sistem imunitar puternic, este viguros si rezistent. Intre sange si alimentele consumate se produce o reactie chimica care face parte din mostenirea genetica, din acest motiv sistemul digestiv si imunitar este influentat si acum, de alimentele pe care le consumau stramosii cu aceeasi grupa sanguina. Dupa ce vanatul s - a imputinat oamenii au plecat in cautarea hranei in alte zone ale globului. De aceea grupa 0 este predominanta si este "donator universal".
CARACTERISTICILE GRUPEI 0
Consumator de carne; Tract digestiv viguros, dar cu aciditate crescuta; Sistem imunitar hiperactiv; Intoleranta fata de adaptarile la dieta si la mediul inconjurator; Raspunde optim la stres printr - o activitate fizica intensa; Necesita un metabolism eficient pentru a se mentine suplu si energic prin suplimentarea alimentatiei cu iod si calciu; In ceea ce priveste personalitatea, grupa 0 poarta o memorie genetica de putere, rezistenta, indrazneala, incredere in fortele proprii, putere de concentrare, actiune si un dezvoltat simt de autoconservare.
Recomandari pentru controlul greutatii

Exista mai multi factori care influenteaza cresterea in greutate pentru grupa 0:
Reglarea tiroidiana. Oamenii cu grupa 0 au tendinta spre hipotiroidism (nivelul scazut al hormonilor tiroidieni, lipsa iodului). Efectele hipotiroidismului sunt: cresterea in greutate, retentie de lichide, scaderea masei musculare si oboseala. Factorul principal al cresterii in greutate este glutenul care se gaseste in toate produsele pe baza de grau. Urmand dieta grupei 0 prin reducerea consumului de cereale, paine si paste fainoase se constata scaderea in greutate.
Alimentele care favorizeaza cresterea in greutate pentru grupa 0: graul, porumbul, fasolea uscata, lintea, varza, conopida, mustarul.
Alimente benefice care favorizeaza scaderea in greutate pentru grupa 0: sarea iodata, pestele, ficatul, carnea rosie (vita), spanacul si toate legumele verzi.
Recomandari generale pentru dieta grupei 0
Sintagma "suntem ceea ce mancam" trebuie sa va atraga atentia asupra alimentelelor din comert si in ce masura sunt apropiate de ceea ce ofera natura. Se recomanda alimentatie bazata pe proteine: carne slaba de peste, pui, vita, cat mai proaspata fara adaos de conservanti si alti aditivi. Se vor evita mezelurile preparate industrial. Foarte benefice sunt alimentele marine (surse de iod, regleaza functia tiroidiana) care trebuie sa reprezinte o componenta majora a dietei grupei 0. Persoanele cu grupa 0 trebuie sa reduca produsele lactate in special laptele dulce (intoleranta la lactoza). Deoarece calciul este foarte necesar, se recomanda suplimenti alimentari de calciu (mai ales pentru femei). Alternative excelente sunt: branza de soia, laptele de soia. Dintre uleiuri si grasimi se recomanda uleiul de masline. O sursa benefica de proteine si grasimi vegetale sunt: nucile si semintele crude de dovleac. Legume deosebit de benefice: toate legumele verzi, hrean, ceapa, usturoi, gulii. Fasolea uscata trebuie evitata sau consumata cu moderatie sub forma de garnitura. Persoanele cu grupa 0 nu tolereaza produsele din grau. Nu se recomanda paine, paste fainoase si dulciuri realizate pe baza de faina de grau deoarece glutenul din cereale incetineste metabolismul si transforma hrana in depozite de grasimi. Fructele sunt recomandate in cantitati cat mai mari fiind o importanta sursa de fibre, vitamine si minerale. O alternativa excelenta la paine si paste fainoase. Daca vei manca un fruct in loc de paste sau piine organismul va primi mai multe principii nutritive si vei atinge mai usor obiectivele legate de controlul greutatii. Fructe deosebit de benefice sunt: prunele, smochinele, ananasul. Este bine sa reduceti sau sa evitati urmatoarele fructe: pepene galben, banane, capsuni, portocale, mure. Sucuri de fructe si legume cu continut scazut de zahar. Sucurile de legume sunt preferabile celor de fructe. Condimentele care trebuie evitate sunt: otetul, piperul, mustarul. Bauturi recomandate in cantitati moderate: bere si vin rosu. Trebuie evitate sau reduse: cafeaua, bauturile alcoolice distilate, bauturile racoritoare sintetice, ceaiul negru. Se recomanda ca tel final eliminarea cafelei. Ceaiul verde este o buna alternativa pentru cafea.
Exercitiul fizic, munca fizica, reprezinta cel mai bun antidot pentru cei din grupa 0 impotriva stresului, depresiei, oboselii si insomniei.
Recomandari generale pentru dieta grupei O
Tabelul cu alimente benefice si cu alimente de evitat
Alimentele care nu sunt incluse in categoriile "benefice" sau "de evitat" sunt considerate "neutre" si le puteti consuma, daca va plac, dar cu moderatie.
ALIMENTE
RATIE FRECVENTA
BENEFICE
DE EVITAT
Carne rosie slaba
120 -180 gr. barbati
60-150 gr. femei
4-6 ori pe saptamina
Vita, vitel, miel, inima, ficat
Porc, slanina, costita
 
 
Carne pasare
120 -180 gr. barbati
60-150 gr. femei
2-3 ori pe saptamina
 
Pui, gaina, curcan, rata
Gisca
Alimente marine
120-180 gr.
3-5 ori pe saptamina
 
 
Cod, pastrav, macrou, stiuca, somon, peste cu carne alba
Somn, caviar, scoici de mare, caracatita
Lapte, Iaurt
 
 
120-180 ml.
0-3 ori pe saptamina
Nu exista lactate foarte benefice
Alternative(brinza de soia, lapte de soia)
Brinza sarata, afumata, fermentata, cascaval, schweitzer, lapte dulce
Brinzeturi
 
60 gr.
0-3 ori pe saptamina




Oua
1 ou
3-4 ori pe saptamina
 
 
Uleiuri si grasimi
4 - 8 linguri
pe saptamina
Ulei de masline, in
Ulei de porumb, ulei de arahide
Nuci si seminte
6-8 nuci
3-4 ori pe saptamina
 
Nuci, seminte de dovleac
Arahide, fistic, unt de arahide, seminte de mac
Legume uscate
1 ceasca sub forma uscata
o data pe saptamina
Fasole alba marunta
Fasole mare, fasole aramie, linte
Legume
O ceasca de legume preparate salata sau inabusite
3-5 ori pe zi
Legume verzi(spanac, urzici, patrunjel, stevie), gulii, sfecla, ardei rosii, hrean, ceapa, rosii, ridichi, usturoi, morcovi, telina.
Vinete, varza alba, varza rosie, masline negre, porumb, cartofi, conopida, mustar, avocado
Cereale
1 ceasca sub forma uscata
0-3 ori pe saptamina
Nu exista cereale deosebit de benefice pentru grupa 0
Neutre : secara, orez, orz, piine de secara 100%
Toate produsele din faina alba, faina de porumb, fulgi de porumb, cereale combinate
Piine
1 felie
0-2 ori pe zi




Paste fainoase
1 ceasca sub forma uscata
0-2 ori pe saptamina


Fructe
90-150 gr.
3-5 ori pe zi
Foarte benefice : Prune, smochine, ananas, cirese negre
Neutre : mere, grapefruit, struguri, lamii, pepene verde, piersici, pere, stafide, cirese, kiwi, zmeura.
Mure, pepene galben, nuci de cocos. capsuni, banane, portocale
Sucuri naturale
 
Sunt de preferat sucurile din legume celor de fructe
250 ml. de 2-3 ori pe zi
Toate fructele si legumele permise
Bauturi racoritoare sintetice
Apa
2 litri pe zi




Ceaiuri de plante
1-3 cani pe zi
Foarte benefice : Macese, papadie, tei, ghimber, patrunjel, menta, hamei
Neutre : musetel, soc, ginseng, ceai verde, paducel, salvie, voronic,
Traista ciobanului, lucerna, matasea porumbului, echinaceea, gentiana, senna, frunze de capsuna
Mirodenii condimente si dulciuri
Asezonarea salatelor si mincarurilor
Foarte benefice: Patrunjel, varec, curry, ardei rosu
Neutre: sare iodata, dafin, busuioc, boia, coriandru, chimion, salvie, rozmarin, cimbru, tarhon, sos de soia, miere, ciocolata
Piper, otet, capere, muraturi, maioneza, ketchup, scortisoara, vanilie
Bauturi
Cantitati mici din bauturile
permise
Cantitati moderate de bere,
vin, ceai verde, apa, sifon
Bauturi alcoolice distilate, cafea, cola, ceai negru
Alimentele care nu sunt incluse in categoriile "benefice" sau "de evitat" sunt considerate "neutre" si le puteti consuma, daca va plac, dar cu moderatie